money.ro
Actualitatemoney.ro

Somajul si competitivitatea

Publicat la 29.04.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Somajul si competitivitatea

Conform datelor OECD, criza curenta va impinge in recesiune, in 2009, toate tarile dezvoltate.

Reducerea activitatii economice este urmata inexorabil de cresterea somajului. Spectrul unei rate a somajului in ascensiune are repercusiuni majore atat pe plan social, economic, cat si politic. Rata somajului este previzionata sa creasca rapid in trimestrele ce urmeaza, in 2010 ar putea atinge peste 10% in SUA si aproape 12% in zona euro. Unde se va opri aceasta crestere si pe ce orizont de timp vom asista la o redresare a situatiei? Raspunsul depinde de gradul de flexibilitate a pietei fortei de munca, de structura economiei si politicile economice adoptate.

In ceea ce priveste piata fortei de munca, exista diferente fundamentale intre sistemul anglo-saxon (SUA) si cel continental (Europa). Cel de-al doilea este mult mai rigid, afectat in mod semnificativ de o legislatie care impune costuri ridicate pentru angajatori. Acest fapt se reflecta in diferenta persistenta dintre rata somajului in SUA si zona euro (vezi grafic). In ultima decada, rata somajului in zona euro a fost, in medie, cu 60% mai ridicata decat in SUA. Flexibilitatea pietei fortei de munca produce un avantaj competitiv substantial. Implicit, economia SUA este de asteptat sa se redreseze mai rapid decat economia zonei euro.

Care este perspectiva Romaniei in aceasta privinta? Evident, efectele indirecte ale politicilor economice luate in tarile in care Romania exporta vor avea un impact asupra activitatii economice, deci si asupra ratei somajului autohton. Insa efectul direct cel mai relevant este acela al politicilor economice interne. Mobilitatea inter-regionala a fortei de munca din Romania este una dintre cele mai ridicate din UE. Aproape 25% din aceasta lucreaza in prezent peste hotare, cu preponderenta in UE. Inclinatia intrinseca pe care forta de munca din Romania o arata catre mobilitatea geografica este un ingredient esential in mentinerea competitivitatii. Rolul politicilor economice din Romania - cu precadere cea fiscala si sociala - este de a promova un cadru care sa sprijine competitivitatea. Fiind parte din UE, Romania se apropie mult de sistemul continental. Insa comportamentul unei largi factiuni a fortei de munca sugereaza ca Romania ar avea numai de castigat prin adoptarea unor masuri care sa diminueze costul fortei de munca. Acestea ar putea reversa mult mai curand si mai accentuat tendinta curenta de crestere a somajului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite