Construit în jurul jucătorului, inspirat de dezvoltatorii de jocuri           


PS4 a fost reproiectat în totalitate pentru a oferi cele mai bune jocuri și cea mai captivantă experiență de joc. Acest scop este atins prin realizarea unui sistem potrivit nevoilor exprimate de studiourile de jocuri: de a-și dezlănțui creativitatea și de a extinde limitele tehnologice.

 

PS4 asigură accesul la o gamă largă de experiențe oferite de PlayStation, atât pe consolă, cât și pe PlayStation Network (PSN) sau în spațiul mobil.

 

Arhitectura noului sistem se distinge prin performanțele sporite și ușurința cu care se pot dezvolta jocuri pentru ea. PS4 este construit în jurul unui procesor special cu opt nuclee x86-64 și un procesor grafic de cea mai nouă generație.

 

Procesorul grafic (GPU) a fost îmbunătățit în special pentru utilizarea simplificată în sarcini de calcul generale (GPGPU) precum simularea fizică. GPU-ul conține un aranjament unificat de 18 unități de calcul, care împreună generează o putere de calcul de 1.84 Teraflops ce poate fi folosită pentru redarea grafică, sarcinile de simulare sau combinația celor două.

 

Noua consolă este echipată cu 8 GB de memorie unificată, care ușurează procesul de dezvoltare a jocurilor și îmbogățește conținutul disponibil pe platformă. Inginerii au folosit memorie de tip GDDR5 conferind sistemului o lățime de bandă de 176 GB/secundă  și îmbunătățind totodată și capabilitățile grafice.

 

 

 Conținut disponibil pentru rețelele sociale


Interacțiunile sociale reprezintă punctul central al noii experiențe PS4, prin urmare arhitectura hardware a sistemului include noi caracteristici orientate spre împărtășirea experienței cu alți jucători. PS4 oferă un sistem de compresie și decompresie video de tip “always on”, care permite uploadarea fluidă a secvențelor de joc înregistrate. Pentru prima dată, jucătorii se pot lăuda cu victoriile lor răsunătoare cu o singură apăsare de buton.  Prin simpla apăsare a butonului “SHARE” de pe controller, poți revizui ultimele minute de gameplay, alege secvența dorită și te poți întoarce la joc – video-ul se va uploada în timp ce te joci. De asemenea, jucătorii pot da share la imagini și videouri la fel de ușor și pe rețelele de socializare, precum Facebook.

 

PS4 îmbunătățește și mai mult aspectul social permițând jucătorilor să transmită în timp real sesiunea lor de joc folosind servicii de streaming precum Ustream. Pe durata transmisiilor live, prietenii tăi pot comenta direct pe streamul video și dacă te blochezi la o secvență mai dificilă ți se pot alătura prin noi modalități de conectare. De exemplu, prietenii tăi îți pot oferi health potions sau arme speciale când ai cea mai mare nevoie de ele, direct în mijlocul jocului.

 

Utilizatorii de Facebook își pot asocia contul de pe rețeaua de socializare cu cel de pe  Sony Entertainment Network. Prin intermediul PS4, utilizatorii pot apela la prietenii lor pentru sesiuni de co-op sau “cross-game chat”.

 

PS4 Dispozitive complementare (second screen)


PS4 va funcționa în colaborare cu dispozitive complementare, precum PlayStation Vita (PS Vita), smartphone și tablete, pentru a le oferi jucătorilor conținutul favorit de gaming, oriunde s-ar afla. Una dintre caracteristicle cheie care se folosește de dispozitivele complementare este  “Remote Play”: cu ajutorul PS Vita, titlurile PS4 jucate în mod normal pe televizoarele din sufragerie se vor putea juca direct pe ecranul de 5 inci al PS Vita, folosind rețeua Wi-Fi. Viziunea de viitor al SCEI include disponbilitatea jocurilor PS4 și pe PS Vita.

 

Noua aplicație dezvoltată de SCE numită “PlayStation®App” va permite tabletelor și smartphone-urilor iPhone, iPad și Android să devină dispozitive complementare. Odată instalată aplicația, utilizatorii vor putea afișa pe aceste dispozitive informații adiacente (hărți, obiective, profile de utilizator) jocului rulat de PS4, vor putea cumpăra conținut digital pe care îl vor putea descărca direct pe consolă sau vor putea urmări sesiunile de joc ale prietenilor.

 

Gameplay instant


PS4 reduce în mod radical timpul de așteptare legat de conținutul digital. PS4 include “suspend mode”, o funcție care induce consola într-o stare de economisire de energie, fără să oprească sesiunea de joc actuală. Timpul necesar pornirii consolei și încărcării jocurilor salvate devin astfel o amintire. Cu PS4, jucătorii apasă butonulde pornire și pot continua instant jocul de la stadiul la care s-au oprit. În plus, jucătorii pot rula în paralel cu jocurile video o mare varietate de aplicații precum un browser web.

 

De asemenea, PS4 permite ca jocurile să fie descărcate ori updatate în background, chiar și în modul stand-by. Conținutul digital devine utilizabil pe măsură ce este descărcat, fără să fie necesară așteptarea terminării download-ului. În momentul achiziționării de jocuri digitale, consola descarcă cea mai importantă parte a pachetului de date pentru ca jucătorii să le poată porni imediat. Restul conținutului este descărcat în timpul sesiunii de joc.

 

 

Conținut personalizat


Pe interfața reproiectată, utilizatorii au acces rapid la informațiile împărtășite de prieteni, pot vedea videourile de joc uploadate, pot obține informații despre conținutul disponibil pe PS4 (jocuri, filme, seriale TV), pe care la rândul o pot recomanda altor utilizatori. Scopul pe termen lung este reducerea pe PS4 a timpilor de descărcare la zero: dacă sistemul are destule cunoștințe despre utilizator pentru a prezice care joc va fi următorul achiziționat, atunci acel joc poate fi pregătit înainte ca utilizatorul să apese “buy”.  PS4 va îmbunătăți experiența de divertisment digital, răspunzând la nevoile potențiale ale utilizatorilor.

 

Gaming în Cloud


Lansat în noiembrie 2006, PlayStation Network, serviciul de rețea al utilizatorilor PlayStation, este activă  în 67 de țări și regiuni din întreaga lume cu numărul total de download-uri depășind 2.8 miliarde. Pe lângă jocurile disponibile pe PlayStation®Store, utilizatorii PS4 se vor putea bucura de o serie de servicii oferite de PSN, precum Sony Corporation’s Music Unlimited, un serviciu de muzică cloud bazat pe abonament și Video Unlimited, un serviciu video premium. 

 

Prin combinarea PlayStation Network  cu tehnologia cloud dezvoltată de Gaikai Inc, SCE urmărește să facă posibilă explorarea gratuită a diferitelor jocuri. Pe viitor, când un jucător găsește pe PlayStation Store un titlu care să-i placă, el va putea încerca imediat o porțiune reală și nu o versiune ciopârțită a jocului.  Prin Gaikai și PlayStation Store, jucătorii vor putea încerca jocurile, plătind doar pentru cele care le interesează cu adevărat. SCE studiază și alte posibilități revoluționare de folosire a tehnologiei cloud, precum includerea pe PS4 a unui catalog de peste 3000 titluri PS3.

 

SCE va anunța noi detalii despre PS4 și oferta de jocuri dezvoltate de studiourile 3rd party, de comunitatea de dezvoltatori independenți și de studiourile SCE Worldwide Studios, precum și alte îmbunătățiri aduse întregului ecosistem PlayStation până la lansarea planificată pentru sezonul sărbătorilor de iarnă din 2013. 

 

Date tehnice PS4

 

Procesor central

Procesor special

CPU :  x86-64 AMD “Jaguar”,  8 nuclee

GPU : 1.84 TFLOPS, bazat pe engine-ul grafic next-generation Radeon™ de la AMD

Memorie

8GB GDDR5

Hard Disk Drive

Încorporat

Drive optic

(read only)

BD 6xCAV

DVD 8xCAV

I/O

Super-Speed USB (USB 3.0), AUX

Comunicare

Ethernet (10BASE-T, 100BASE-TX, 1000BASE-T)

IEEE 802.11 b/g/n

Bluetooth® 2.1 (EDR)

AV output

HDMI

Analog-AV out

Digital Output (optical)