Sony vinde Sony Center din Berlin
Publicat la 28.02.2008, 14:47:28
Gigantul japonez de electronice Sony a anunţat că va vinde marele complex comercial, rezidenţial şi de birouri "Sony Center am Potsdamer Platz", situat în centrul Berlinului. Sony Center va fi cedat la sfârşitul lui martie, pentru o sumă care nu a fost încă divulgată, unui consorţiu format din banca americană Morgan Stanley, grupul imobiliar german Corpus Sireo şi o filială a grupului american The John Buck Company.
Inaugurat în 2000, Centrul Sony este format din 8 clădiri, pe o suprafaţă totală de 132.500 de metri părtaţi şi are magazine, restaurante, birouri şi apartamente. Anual, complexul este vizitat de aproximativ 8 milioane de vizitatori. Noii proprietari au promis că, cel puţin pentru o perioadă vor păstra numele de "Sony Center".
Tranzacţia este rezultatul încercării companiei Sony de a-şi "revizui" activităţile şi de a se concentra pe cele mai importante, printre care producţia de cipuri pentru aparate digitale. Grupul japonez a lansat în 2005 un plan de îndreptare draconic, pentru a ieşi dintr-o criză financiară. Din plan mai face parte renunţarea la titluri de participaţie în valoare de 750 de milioane de euro considerate non strategice, precum şi la unele bunuri imobiliare.
Sony a vândut şi amplasamentele sale de productie de microcipuri din vestul Japoniei către Toshiba Corporation pentru 835 de milioane de dolari. Cele două firme vor crea pe 1 aprielie o companie cu capital mixt, care se va folosi de capacităţile de producţie ale fabricii din Japonia pentru producerea microcipurilor destinate consolelor PlayStation 3 şi produselor Toshiba. Recent, Toshiba a anunţat un parteneriat cu SanDisk, ce prevede investirea a 16 miliarde de dolari în construcţia a două noi uzine de producţie pentru memorii flash.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
