Sorin Grindeanu a afirmat, miercuri, la Timişoara, că nu a participat la şedinţa de Guvern, dar a afat că s-a aprobat o hotărâre importantă pentru ministerul său.
”Astăzi, eu nu am fost la şedinţa de Guvern, am avut înlocuitor, s-a aprobat, prin Hotărâre de Guvern, achiziţionarea a 12 locomotive care funcţionează cu hidrogen”, a declarat Grindeanu.
Ulterior, ministrul a scris pe pagina sa de facebook că investiţia este de peste 800 milioane lei.
”Guvernul a aprobat astăzi Nota de fundamentare pentru achiziţionarea a 12 locomotive care funcţionează cu hidrogen! Valoarea estimată a contractului finanţat prin PNRR va fi de 862,23 milioane de lei (cu TVA). Investiţia este integrată cu achiziţia serviciilor de alimentare cu hidrogen şi a celor de întreţinere şi reparaţii pe termen lung, care vor fi asigurate de la punerii în circulaţie a locomotivelor”, a scris Grindeanu.
Întrebat, la Timişoara, despre stadiul proiectului privind punerea în circulaţie a unui tren cu hidrogen între Timişoara şi Reşiţa, Grindeanu a explicat că acest proiect se află pe o listă complementară de finanţare din PNRR.
”Ruta din vestul ţării este rută spre Reşiţa, este rută pe listă complementară. Nu eu am făcut PNRR, l-au făcut nişte deştepţi înaintea noastră. Este o rtă de rezervă. Asta nu înseamnă că nu poate să devină titular. Cu cât proiectu e mai matur, cine termină primul, acela devine titular în PNRR. Am dialog cu primarul Reşiţei, îl sprijin cu tot ceea ce pot”, a mai precizat Grindeanu.
Calea ferată Reşiţa Nord - Timişoara Nord (linia 122a în Mersul Trenurilor) are o lungime de 95 km. De la Voiteni la Stamora Moraviţa, pe linia 122, sunt 23 km. La nivelul Consiliului Judeţean Timiş a fost semnat contractul pentru documentaţia necesară reabilitării liniei de cale ferată între Reşiţa şi Timişoara încă de la începutul acestui an.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.