"Au fost depuse 6 oferte pentru Proiectarea şi Execuţia lucrărilor pentru Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj –Deva (secţiunile E şi D), cu o lungime de 9,13 km! În cadrul acestui contract, câştigătorul va construi inclusiv 2,13 km de tunel forat compus din două galerii unidirecţionale", a afirmat Sorin Grindeanu, luni, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, proiectul are o valoare maximă estimată de 2,593 miliarde lei (fără TVA). Pentru acest proiect au depus oferte proiectanţi şi constructori din România, Grecia şi Turcia.
"Contractul- finanţat prin PNRR- prevede termene de maximum 11 luni pentru proiectare şi de 34 de luni pentru execuţie", a adăugat Grindeanu.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţa că a relansat, în 21 aprilie, procedura de atribuire a contractului "Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul major de investiţii: Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220, Secţiunea E şi finalizare Secţiunea D", prin transmiterea spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Anunţului de Participare.Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuţia şi finalizarea lucrărilor Autostrada Lugoj - Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220, Secţiunea E şi finalizare Secţiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat.


