"Trebuie să spui ce vrei să faci cu banii, pe ce îi cheltui, să finanţezi o activitate, nu aşa orbeşte un procent. Nu aşa se face, deşi asa se întâmplă în România," consideră Sorin Ioniţă, preşedinte SAR.
Preşedintele Societăţii Academice Române, Sorin Ioniţă este de părere ca anul acesta toate ministerele vor fi bugetate mai puţin decât anul trecut, din cauză că veniturile guvernului sunt diminuate de criza economică. Reprezantanţii cadrelor didactice din România sunt încrezători însă că guvernanţii îşi vor onora promisiunile făcute în campanie iar majorările salariale promise se vor infăptui.
"Noi sperăm ca bugetul să rămână de 6%, ca legea 221 să se respecte în integritatea ei aşa cum este formulată, în caz contrar, actualul guvern ca şi ministerul nu trebuie să uite că acea grevă anunţată pentru noiembrie a fost doar amânată," a precizat Constantin Ciosu, secretar gen. Federaţia Educaţiei Naţionale.
"Probabil că la educaţie, fiind un subiect atât de sensibil, şi amblele partide, şi PSD şi PDL s-au legat de mâini în campanie cu acele promisiuni, pe hârtie în procentul de buget ei vor face nişte exchibiţii să arate că e proiectat un 6% din PIB, dar în execuţie nu se va întâmpla 6% aşa cum nu s-a întâmplat niciodată până acum, nici în anii buni, de creştere," a adăugat Sorin Ioniţă, preşedinte SAR.
Sorin Ioniţă: Banii ministerelor trebuie alocaţi după eficienţă şi nu ca procent din PIB
Publicat la 19.01.2009, 17:22:49
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
