Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni au dat în judecată compania irlandeză lowcost Ryanair, pentru că a folosit o fotografie a lor într-o campanie de promovare. 'Cu Ryanair, toată familia poate veni la nunta mea', era textul reclamei, iar cuvintele îi erau atribuite fostului top model, într-un moment în care toată lumea vorbea despre posibila sa căsătorie cu preşedintele Franţei.
Casătoria a avut loc sâmbătă şi între timp s-a dat şi verdictul în procesul Sarkozy contra Ryanair: compania irlandeză este bună de plată, dar suma este de aproape zece ori mai mică decât cea solicitată: 60 de mii de euro.
Nu este prima dată când operatorul aerian foloseşte imaginea unui politician în scopuri publicitare şi, la fel, nu este pentru prima oară chemat în instanţă. Într-o campanie din mai 2007, Ryanair îi propunea premierului polonez celibatar Jaroslaw Kaczynski o lună de miere cu o deputată. Acesta a depus plângere.
În decembrie, compania a decis să retragă o campanie publicitară în care îl ironiza pe premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero.La sfârşitul lunii decembrie, compania i-a plătit compensaţii fostului premier suedez Goran Persson, după ce i-a folosit, fără permisiunea sa, imaginea într-un slogan publicitar care spunea: 'Este oare timpul să fug din ţară?'.
Soţii Sarkozy au câştigat procesul contra Ryan Air
Publicat la 06.02.2008, 06:49:53
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
