South Stream poate fi un mijloc de presiune al Gazprom pentru a participa la Nabucco, spun experţii
Publicat la 28.02.2008, 17:39:30
Atragerea Ungariei în proiectul South Stream, după Bulgaria şi Austria, face parte din strategia Kremlinului de a diviza Europa şi de a forţa intrarea Gazprom în Nabucco, au declarat joi pentru NewsIn doi experţi internaţionali.
Acordurile semnate pentru gazoductul rus South Stream cu Bulgaria, Austria, şi, cel mai recent, Ungaria - toate ţări partenere în proiectul european Nabucco, ce se doreşte o alternativă la reţeaua rusă de distribuţie - fac parte dintr-o strategie a Gazprom de-şi forţa intrarea în consorţiul Nabucco, în caz că nu va putea împiedica realizarea acestei conducte, consideră expertul american Alexandros Petersen de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS) şi suedezul Niklas Nilsson de la Institutul pentru Politici de Securitate şi Dezvoltare din Stockholm.
"Dacă privim din punctul de vedere al Moscovei, cel mai inteligent lucru pe care-l poate face este să promoveze South Stream, iar dacă nu se realizează, să intre în Nabucco. Cea mai mare lovitură a Rusiei ar fi să construiască South Stream şi să facă parte şi din Nabucco. Întreaga justificare a Nabucco este că oferă o rută alternativă şi surse alternative. Iar dacă vom avea o companie controlată de Kremlin ca parte a acestui proiect, nu mai putem vorbi de o rută alternativă şi putem foarte bine să renunţăm la ea", spune Alexandros Petersen, expert în probleme de energie al think-tankului american CSIS.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





