money.ro
Piețe financiareMihai Barsan

Spania a reintrat în recesiune în primul trimestru, potrivit băncii centrale

Publicat la 17.04.2012, 14:03:58

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Spania a reintrat în recesiune în primul trimestru, potrivit băncii centrale

"Agravarea crizei datoriilor, începând din vara trecută, a întrerupt revenirea fragilă a economiei", a afirmat Ordonez într-un discurs, transmite AFP.

 

După contracţia din ultimul trimestru din 2011, tendinţa negativă a continuat în primele luni din acest an, ceea ce înseamnă că economia spaniolă se află din nou în recesiune, a adăugat guvernatorul.

 

Două trimestre consecutive de contracţie a PIB indică intrarea ţării în recesiune.

 

Datele preliminare referitoare la evoluţia economiei spaniole în primul trimestru vor fi publicate la sfârşitul lunii aprilie.

 

"Aşa cum s-a întâmplat în 2008 şi 2009, principala slăbiciune a economiei Spaniei este cererea internă", a subliniat Ordonez. Piaţa internă este afectată de nivelul foarte ridicat al şomajului, de circa 23%.

 

După o creştere economică de numai 0,7% în 2011, guvernul de la Madrid anticipează pentru acest an o contracţie a PIB de 1,7%, cu creştere economică negativă în primele două trimestre.

 

În acest context dificil, guvernul trebuie să reducă deficitul bugetar în acest an la 5,3% din PIB, de la 8,51% în 2011. Pentru 2013, ţinta deficitului bugetar este de 3%, considerată deja nerealistă de numeroşi analişti.

 

Spania a împrumutat marţi 3,178 miliarde de euro prin emisiuni de titluri pe termen de 12 şi 18 luni, la randamente în creştere puternică . Pentru titlurile pe termen de 12 luni randamentul obţinut a fost de 2,6% (faţă de 1,4% în 20 martie), iar pentru titlurile pe 18 luni randamentul a atins 3,1% (faţă de 1,7% în martie).

 

Guvernul de la Madrid urmează să efectueze joi o altă emisiune de obligaţiuni pe termen de 10 ani, prin care vrea să obţină 5,5 miliarde de euro.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite