Agenţia de rating anticipează, într-un comunicat transmis vineri, că guvernul spaniol va fi nevoit să plătească în continuare costuri ridicate de finanţare, în urma pachetului pentru Grecia care anunţă o schimbare clară a profilului de risc pentru investitorii în obligaţiuni de stat din zona euro.
Astfel, Moody's atrage atenţia că programul convenit pentru Grecia stabileşte un precedent privind participarea sectorului privat la alte posibile restructurări ale datoriilor de stat din zona euro.
Totodată, creşterea economică slabă a Spaniei reprezintă un obstacol pentru reducerea deficitului bugetar pe termen lung, alături de "derapajele fiscale" din anumite zone ale sectorului public regional şi local.
Moneda euro a scăzut după anunţul Moody's şi se tranzacţionează în jurul nivelului de 1,4286 dolari, în coborâre cu 0,3% faţă de închiderea de joi.
Investitorii se tem că Spania, a patra mare economie din zona euro, afectată de o creştere economică anemică şi un şomaj foarte ridicat, ar putea eşua în încercarea de a-şi face ordine în finanţele publice, îndreptându-se spre un program de intervenţie externă similar cu cel al Greciei. Randamentele obligaţiunilor spaniole au atins maximul ultimilor zece ani.
Guvernul spaniol a stabilit o ţintă de deficit bugetar de 1,3% din PIB pentru cele 17 regiuni administrative ale Spaniei, pentru acest an şi 2012, însă unii dintre noii guvernatori susţin că obiectivul va fi imposibil de atins, din cauza situaţiei moştenite de la predecesori.
Moody's atribuie în prezent Spaniei ratingul de credit "Aa2", în linie cu ratingul "AA" acordat de Standard & Poor's. Fitch califică Spania la "AA+", cu o treaptă peste ratingurile acordate de celelalte două agenţii.
Spania, următoarea victimă a agenţiilor de rating
Publicat la 29.07.2011, 07:45:44
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
