Zvonurile au făcut referire şi la o posibilă retrogradare a ratingurilor Spaniei de către Fitch şi Standard & Poor's, însă cele două agenţii de evaluare financiară au negat că ar avea o astfel de intenţie, potrivit cotidianului francez La Tribune.
Zapatero a afirmat, într-o conferinţă de presă organizată la Bruxelles, că zvonul privind o cerere de împrumut de la FMI este "nebunie curată" şi poate dăuna intereselor Spaniei, ceea ce ar fi o "situaţie intolerabilă", transmite Reuters.
Oficialul şi-a exprimat încrederea în finanţele Spaniei şi solvabilitatea acestora, reiterând, însă, că statul trebuie să restructureze sectorul financiar cât mai repede posibil.
Euro s-a depreciat, marţi, cu 1% în raport cu dolarul american, la minimul ultimelor 12 luni, continuând declinul din ultima perioadă, cauzat de temerile investitorilor privind Grecia şi gradul ridicat de îndatorare al altor state din zona euro.
Moneda europeană a atins 1,3058 dolari pe parcursul zilei, minimul începând din aprilie 2009. În 2010, euro s-a depreciat cu 8,8% în raport cu dolarul.
Totodată, indicele FTSEurofirst 300, care include cele mai importante companii europene, se afla în scădere cu 2% la 13:11 GMT. Faţă de începutul anului indicele este mai jos cu 0,2%.
Investitorii au rămas sceptici privind stabilitatea statelor din zona euro, în special Grecia, Spania şi Portugalia, în pofida pachetului de împrumuturi, în valoare de 110 miliarde de euro, pregătit pentru statul elen.
Spania ar fi început discuţii secrete cu FMI pentru un credit de 280 mld. euro, premierul dezminte
Publicat la 04.05.2010, 14:45:24
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
