ră să menţioneze explicit că a patra economie a zonei euro va suferi o comprimare a creşterii economice, Zapatero a declarat ziarului Publico că ţări în dezvoltare, cum este Spania, fie se confruntă cu o încetinire a creşterii economice, fie urmează să ajungă în această situaţie.

Guvernul socialist spaniol atrăsese atenţia anterior cu privire la riscul de recesiune şi declaraţiile lui Zapatero au fost cele mai apropiate de o estimare clară că economia spaniolă va intra în recesiune, în intervalul 2008 – 2009.

“Cred că în a doua jumătate a anului viitor vom avea deja o creştere a activităţii economice, raportat la trimestrul anterior, dar nu şi comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut”, a spus premierul spaniol, care precizează că “dacă lumea va intra în recesiune, logic, şi Spania va fi în recesiune”.

Şomajul din Spania s-a accentuat până la un nivel maxim în zona euro, după ce declinul unei decade de dezvoltare explozivă a pieţei imobiliare a coincis cu criza mondială a creditelor.

Firmele şi gospodăriile s-au împrumutat masiv ca să finanţeze cumpărarea de case, iar reprezentanţii băncii centrale a Spaniei spun că numărul creditelor neperformante va creşte şi mai mult, după ce în august s-au triplat până la un nivel maxim al ultimilor zece ani.

Guvernul spune că economia a stagnat în trimestrul al treilea şi estimează o creştere cu 1,6% în 2008 şi 1% în 2009, după una cu 3,7% în 2007.
NewsIn