Spania va garanta credite interbancare până la 100 miliarde euro
Publicat la 13.10.2008, 12:47:01
"Pentru 2008, vor fi acordate garanţii pentru maximum 100 miliarde euro", a declarat şeful guvernului, Jose Luis Rodriguez Zapatero, la sfârşitul unei reuniuni extraordinare a consiliului de miniştri.
Guvernul de la Madrid nu va recapitaliza băncile, pentru că are un sistem financiar solid. "În prezent, nu este necesar să facem aşa ceva", a precizat Zapatero.
Decizia vine după ce reprezentanţii ţărilor din zona euro, reuniţi în summit la Paris, au adoptat duminică un plan de acţiuni care cuprinde o garanţie pentru împrumuturile interbancare şi un posibil recurs la recapitalizarea băncilor, pentru a restabili încrederea în pieţele debusolate de criza mondială.
La finalul acestui summit extraordionar al celor 15 ţări din Eurogrup, organizat după emiterea recomandărilor miniştrilor de finanţe G7, conţinutul planului a fost anunţat de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, preşedintele în exerciţiu al Consiliului European.
Statele membre Eurogrup vor garanta creditele interbancare pe o perioadă limitată, până la 31 decembrie 2009, a anunţat Sarkozy. Aceste garanţii de stat vor costa băncile, în funţie de dobânzile pieţei, a precizat el.
Blocajul pieţei interbancare este în centrul crizei. De teama falimentelor, băncile nu îşi mai acordă împrumuturi unele celorlalte. Cele care nu găsesc fondurile necesare pentru a-şi echilibra situaţia, pot să se găsească rapid în dificultate, aşa cum s-a întâmplat în cazul mai multor instituţii financiare europene. Din lipsă de refinanţare, băncile îngheaţă creditele acordate particularilor şi companiilor, ameninţând astfel întregul sistem economic şi financiar.
Cei 15 şi-au luat de asemenea angajamentul de a evita falimentul băncilor lor cele mai importante, în special procedând la operaţiuni de recapitalizare. Nu a fost anunţată o sumă globală pentru acest plan, dar Germania, Franţa, Italia şi alte ţări îşi vor prezenta luni după-amiază "simultan" detaliile propriilor programe de salvare, a declarat Sarkozy.
Sursa:NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
