money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareSorin Simon

Spania verifică standardele de securitate de la toate centralele nucleare

Publicat la 16.03.2011, 13:29:55

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Spania verifică standardele de securitate de la toate centralele nucleare
Urmărește money.ro pe Google News

Potrivit portalului de ştiri al radioteleviziunii spaniole, ministrul a precizat că uzinele nucleare spaniole sunt sigure, iar Consiliul pentru siguranţa nucleară (CNC) urmăreşte cu atenţie criza din Japonia.

Miguel Sebastian a făcut acest anunţ după ce deputatul formaţiunii Stânga Unită (IU), Gaspar Llamazares, a acuzat executivul că stă şi nu face nimic, după cutremurul şi criza nucleară din Japonia, faţă de care ia măsuri întreaga Europă. De asemenea, ministrul a precizat că a cerut CNC să prezinte cu prioritate raportul pentru centrala de la Cofrentes (Valencia), a cărei funcţionare a fost prelungită cu doar câteva zile înainte de cutremurul din Japonia, mai arată sursa menţionată.

La rândul său, premierul spaniol José Luis Rodríguez Zapatero, care a dorit să-şi manifeste sprijinul şi respectul pentru Japonia şi exemplul de civism al japonezilor, a precizat de asemenea că uzinele nucleare spaniole sunt supuse unor teste riguroase de securitate, însă nu a exclus noi cerinţe în acest sens, dacă va fi nevoie.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite