Potrivit cotidianului ceh The Prague Daily Monitor, ministrii de Interne din 14 tari UE au fost de acord, la sfarsitul saptamanii, ca implementarea sistemului "SIS-one-for-all" este inca posibila pana la sfarsitul lui august, desi unele tari mai intampina probleme in a-l prelua. Potrivit cotidianului citat, noua tari "vechi" ale UE - Belgia, Danemarca, Spania, Finlanda, Norvegia, Islanda, Italia, Grecia si Olanda - nu sunt pregatite suficient in ceea ce priveste implementarea sistemului informational.
Primele semnale legate de largirea spatiului Schengen au fost date si de comisarul european pentru Justitie, Franco Frattini. Acesta a prezentat, la jumatatea lunii iunie, un raport intermediar al ministrilor de Interne ai UE, care preciza ca sistemul "SIS-one-for-all" va fi gata pana la sfarsitul lunii august, iar sistemul SIS II cu datele biometrice, cum ar fi amprentele digitale electronice si amprenta fetei, pana la sfarsitul lui 2008.
Spatiul Schengen, in interiorul caruia controalele la frontiera au fost eliminate, numara in prezent cei 15 membri "vechi" ai UE (cu exceptia Marii Britanii si Irlandei).
Alte opt-zece tari din Europa Centrala, care au aderat la UE in 2004, vor intra in spatiul Schengen in perioada decembrie 2007-martie 2008, in functie de rapiditatea cu care se vor implementa sistemele informatice.


