Problemele economice conduc la noi percepţii în rândul angajaţilor, care sunt mai preocupaţi să-şi păstreze locul de muncă decât să ceară salarii mari sau bonusuri.
"Anii trecuţi aveam o creştere de 15-20% a salariilor. În 2009, creşterea va fi de 2-3% aşa cum se practica în vest acum zece ani", a declarat Ruxandra Stoian, director în cadrul PwC România.
Specialiştii atrag atenţia că disponibilizările nu reprezintă singura soluţie pentru depăşirea impasului pentru companiile afectate de criza economico-finaciară.
"De exemplu îngheţarea salariilor sau renegocierea unei scăderi temporare a salariilor. Job sharing-ul se poartă în alte părţi şi poate se va purta şi la noi: adică în loc de două persaone cu opt ore de lucru, poţi avea doi angajaţi care lucrează câte patru ore", a mai adăugat Ruxandra Stoian.
Specialiştii mai spun că persoanele care rămân temporar fără loc de muncă se pot reorienta către noi domenii. Este de aşteptat să reapară şi o modă: cea a spiritului întreprinzător. Pe de altă parte, companiile ar putea fi mai productive în viitor pentru că acum îşi pot evalua angajaţii.
Citeşte mai mult despre criza financiară internatională pe www.lumeaincriza.ro
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.