money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Specialiştii HR nu cred în revenirea pieţei muncii

Publicat la 02.12.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Specialiştii HR nu cred în revenirea pieţei muncii

Şi mai pesimişti sunt inginerii şi angajaţii din vânzări, doar 11% dintre ingineri cred într-o revenire a pieţei muncii şi aproximativ 20% dintre oamenii de vânzări au aşteptări optimiste.

În acelaşi timp, angajaţii din domeniile construcţii şi agricultură sunt cei mai optimişti, 80%, respectiv 71% dintre ei crezând în revenirea acestor sectoare. Pe categorii de vârstă cei mai încrezători sunt respondenţi din categoria de 51-65 ani, mai mult de jumătate dintre aceştia se aşteaptă la o creştere a numărului de locurilor de muncă şi a veniturilor în viitorul apropiat. Angajaţii din categoria de vârstă 26-35 de ani sunt cei mai pesimişti, mai puţin de patruzeci de procente dintre aceştia speră într-o revenire rapidă a pieţei muncii. Pesimismul general referitor la piaţa muncii este dat nu numai de criza politică actuală, dar şi de cea economică, se arată în studiul menţionat.

“Ne aşteptăm să întâmpinăm aceleaşi dificultăţi pe partea de recrutare permanentă, inclusiv pe partea de recrutare la nivel de management, în sensul că o creştere pe acest serviciu nu va veni foarte repede. Şi pe partea de muncă temporară, volumul de activitate va scădea aşa cum se întâmplă aproape de fiecare dată pe perioada iernii”, spune Florin Ochiană, HR operation manager al firmei de recrutare Lugera&Makler.

În general, încrederea românilor în revenirea pieţei muncii rămâne scăzută, mai mult de jumătate dintre aceştia (53%) arătând o atitudine pesimistă.

Sondajul mai arată că procentajul angajaţilor de pe piaţa locală care se declară încrezători cu privire la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor a crescut cu două procente faţă de luna septembrie a acestui an.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite