Speculatorii mizează pe un preţ al barilului de petrol de 200 de dolari
Publicat la 08.01.2008, 09:41:38
Mulţi s-au speriat când au aflat că barilul de petrol a depăşit de curând pragul de 100 de dolari. Există însă unii care deja cochetează cu ideea că acesta s-ar putea dubla, ba mai mult pariază sume importante pe nivelul de 200 de dolari pe baril până la sfârşitul anului.
Pe piaţa de mărfuri americană Nymex, numărul de opţiuni cumpărate pentru petrol la preţul de 200 de dolari a crescut de zece ori în ultimele 2 luni, până la 5.533 de contracte. Comparat cu orice perioada similară, acesta este un record. Preţul contractelor la termen a crescut din primele zile ale lui decembrie 2007 şi până acum cu 36 de procente.
Trebuie menţionat însă că opţiunile reprezintă şi un mod facil de a specula preţuri în creştere. Cumpărătorii nu sunt nevoiţi să le păstreze până când acestea ating nivelul de 200 de dolari - ele pot fi vândute de îndată ce valoarea lor creşte. Numărul acestor contracte este însă extrem de mic în contextul general al pieţei, iar foarte mulţi analişti sunt de părere că doar o lovitură de proporţii aplicată cererii sau o disrupţie brutală, cum ar fi un nou război în Orientul Mijlociu ar determina o creştere a preţului până la nivelul de 200 de dolari.
Aşadar posibilitatea există dar scenariul este unul extrem. Barclays Capital, spre exemplu prognozează pentru 2008 un preţ mediu de 87.40 de dolari pentru barilul de petrol. Specialiştii britanici se aşteaptă ca piaţă să rămână strânsă cu o cerere solidă din partea Americii şi a Asiei şi o producţie slăbită a ţărilor NON-OPEC.
Şoferii din Marea Britanie resimt din plin impactul traiectoriei ascendente a preţului, ei fiind nevoiţi să plătească în jur de 1,03 lire pe litrul de carburant. Instabilitatea din state ca şi Iranul şi Pakistanul contribuie la agitaţia de pe pieţele de mărfuri de la Londra şi New York iar China şi India potenţează în mod tradiţional cererea de petrol.
După cum se ştie, joia trecută preţul a atins nivelul de 100,09 dolari pe baril, iar cifrele privind rata şomajului din Statele Unite, care au consemnat o creştere de la 4,7% pentru luna noiembrie la 5% în decembrie au slăbit cotaţiile ţiţeiului, preţul ajungînd sub nivelul de 96 de dolari pe baril.
Rămâne de văzut dacă a doua jumătate a anului 2008 va aduce cu sine evoluţii de natură să împingă preţul petrolului spre noi culmi. Atunci abia vom putea vedea cine a avut dreptate: analiştii de la Barclays cu prognozele lor optimiste sau speculatorii, dintre care unii chiar cred în nivelul de 200 de dolari pe baril.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
