Sphera Building Center organizează ediţia a III-a a Târgului de Case
Publicat la 29.03.2007, 13:10:06
Bucureştiul se pregăteşte de un nou târg imobiliar! În perioada 12-15 aprilie se va derula cea de-a treia ediţie a Târgului de Case Sphera, sub denumirea Modele de case, pentru acasă.
Peste 30 de companii imobiliare vor prezenta pe parcursul celor patru zile de târg oferte de case, apartamente şi vile, amplasate atât în Bucureşti, cât şi în ţară. Organizatorii estimează că peste 15.000 de persoane vor veni să compare locuinţele promovate în cadrul acestui eveniment, având în vedere că la ediţiile precedente circa 25.000 de persoane au putut face o paralelă între mai bine de 100 de proiecte rezidenţiale.
Din programul evenimentului vor face parte şi o serie de dezbateri, precum: piaţa imobiliară, retrospectivă 2006, perspective 2007, proiecte de dezvoltare şi oportunităţi de investiţii, zone de dezvoltare regională sau soluţii de finanţare şi creditare. Accesul publicului va fi gratuit pe toată durata Târgului.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
