Nimeni nu mai crede astazi ca olimpiada apartine doar sportului, nici macar actorii sai principali, sportivii. Nu trebuie sa ne mire, asadar, nici implicarea in eveniment a politicului sau a economicului si nici exploatarea sa de catre oamenii politici sau de afaceri.
Pentru fiecare tara care a obtinut pana acum dreptul de a organiza Jocurile Olimpice - de la Grecia 1896 pana la China 2008 -, miza politica a contat foarte mult. Desigur, nu toate olimpiadele au fost la fel de politizate - ar fi deplasat sa punem pe aceeasi treapta Olimpiada de la Berlin, din 1936, gandita sa fie un triumf al rasei ariene, pe cea de la Moscova, din 1980, gandita sa fie un triumf al societatii socialiste multilateral dezvoltate, sau pe cea de la Los Angeles, din 1984, gandita sa fie un triumf al lumii libere capitaliste, cu cea de la Stockholm, din 1912, ori cu cea de la Barcelona, din 1992. Ca regula insa, nici o tara cu veleitati nu a ratat transformarea evenimentului intr-un spectacol ideologic de proportii. Pentru China, miza politica este urmatoarea: afirmarea statutului sau in cadrul unei lumi multipolare, pe cale de a se constitui pe ruinele celei create la finele secolului al XX-lea, ca mare putere emergenta.
“Pe hartie”, Olimpiada de la Beijing nu este cea mai scumpa din istorie, bugetul sau final este de doua miliarde dolari, semnificativ mai mic decat cel al Olimpiadei de la Atena, din urma cu patru ani, care a fost de 2,4 miliarde dolari. Nu trebuie sa ne lasam indusi in eroare. Asa cum arata cei de la The Wall Street Journal, autoritatile chineze au depasit, de fapt, orice record in materie de investitii dedicate marelui eveniment sportiv, cheltuind pana acum nu mai putin de 42 miliarde dolari. Oricat ni s-ar parea de mare aceasta suma - egala cu Produsul Intern Brut insumat al unei treimi de Europa, ea este infima pentru China, o tara cu un Produs Intern Brut de 4.000 miliarde dolari. Pentru ca am facut paralela cu Grecia, trebuie sa amintim ca acele 15 miliarde dolari investite in dezvoltarea infrastructurii au dus finantele acestei tari in deficit. China a initiat o serie de proiecte, cum altfel decat “gigantice”, dedicate Olimpiadei, cele mai scumpe dintre acestea fiind terminalul olimpic al Aeroportului din Beijing, in valoare de trei miliarde dolari, si stadionul olimpic “Cuib de Pasare” din Beijing, in valoare de 500 milioane de dolari. Doar operatia estetica, menita sa intinereasca batrana capitala a “marilor hani” a costat 30 milioane de dolari, bani cheltuiti prin refacerea strazilor si a infrastructurii de transport, plantarea de pomi exotici si chiar pentru construirea unor pereti ornamentali, care sa fereasca ochii delegatiilor occidentale de inesteticele blocuri construite in perioada “revolutiei culturale”.
Sponsorizarile sunt atrase de Comitetul International Olimpic prin intermediul programului The Olympic Partner (TOP), creat in 1985 pentru a diversifica sursele de venituri ale miscarii olimpice. Sponsorii au adus, numai in ultimii trei ani, 866 mil. dolari la bugetul forului. Ponderea veniturilor realizate din drepturi de televiziune in bugetul Comitetului International Olimpic este explicata de faptul ca forul este detinatorul lor exclusiv. Dezvoltarea televiziunii a contribuit decisiv la sustinerea miscarii olimpice, asa cum arata sumele cu care marile canale media din intreaga lume au contribuit de-a lungul timpului - mai precis, incepand cu Olimpiada de la Londra, din 1948 - la finantarea miscarii olimpice. Aceste sume au crescut exponential de-a lungul timpului, de la 1,2 mil. dolari, in cazul Olimpiadei de la Roma, din 1960, prima in cadrul careia au fost realizate transmisii internationale, la 1,7 mld. dolari, in cazul Olimpiadei de la Beijing, din 2008.
