Managerul spitalului din orașul dâmbovițean Găești, conferențiar universitar doctor Laurenţiu Beluşică, susține că în unitatea medicală pe care o conduce o sută de pacienți sunt îngrijiți de un singur medic și de șase asistente.
Din cauza afluxului foarte mare de bolnavi de COVID-19, în luna octombrie managerul a fost nevoit să apeleze la mila publică pentru a face față cheltuielilor care s-au triplat în ultima perioadă.
Laurențiu Belușică a precizat că, pe luna octombrie, Casa de Asigurări de Sănătate a decontat cheltuieli pentru 50 de pacienți, în condițiile în care la spitalul din Găiești au fost internați 300 de bolnavi.
"În luna octombrie, eu am plătit din economiile spitalului medicație și oxigen pentru 250 de pacienți în plus față de ce mi-a decontat Casa de Asigurări. Asta e realitatea. Ne trebuie bani pentru orice. În medicină totul costă, nimic nu vine din extern. Au venit la mine găieștenii și mi-au spus că au strâns 56 de milioane. Ne-am dus la farmacie, am cumpărat medicamente și după trei zile au început doctorii să țipe iar că nu au medicamente. Ia-o iar de la început. Atunci am zis că fac niște cutii, urne mobile, și ce-or da oamenii, om vedea", a precizat medicul Laurențiu Belușică.



