Piețe financiaremoney.ro
Standard & Poor's a scăzut perspectiva de rating a Hidroelectrica de la pozitivă la stabilă
Publicat la 03.04.2008, 13:39:45
Agenţia de evaluare financiară a confirmat, în acelaşi timp, calificativul "BB" pentru datoria pe termen lung a companiei.
"Revizuirea prespectivei de rating la stabilă reflectă lichiditatea slabă a Hidroelectrica, fiind determinată şi de faptul că oferta publică iniţială, care trebuia să aibă loc în 2008, a fost amânată", a explicat analistul financiar de la Standard & Poor's, Tania Tsoneva, adâugând că data şi valoarea ofertei publice iniţiale rămân nesigure.
Ratingul atribuit reflectă performanţele financiare slabe ale Hidroelectrica în trecut, lichiditatea redusă, câştigurile volatile, faptul că planurile pe termen mediu ale companiei vor fi, probabil, finanţate prin datorii şi expunerea la riscurile pe care le prezintă economia României, pentru care tranziţia nu este complet finalizată, mai spun specialiştii de la Standard & Poor's.
În prima parte a lui 2007, evoluţia financiară a companiei a fost puternic afectată de secetă, ceea ce a dus la reducerea producţiei, însă vremea mai ploioasă ce a urmat din luna septembrie 2007 ar putea influenţa pozitiv activitatea companiei. Un alt factor agravant a fost deprecierea leului. Standard & Poor's se aşteaptă ca nivelul de lichiditate al companiei să se îmbunătăţească în viitor şi Hidroelectrica să îşi menţină un profil financiar stabil, continuând să beneficieze de susţinerea statului.
Factorii pozitivi pentru perspectiva şi pentru ratingul companiei ar fi stabilirea unui program mai clar pentru oferta publică iniţială, o structură mai echilibrată a capitalului şi o maturitate mai mare pentru datoriile nou-contractate.
Factorii care ar putea periclita perspectiva şi ratingul Hidroelectrica sunt: o creşterea semnificativă a cheltuielilor de investiţii, achiziţiile care să slăbească stabilitatea financiară, măsurile adverse de restructurare, inclusiv vânzarea unor hidrocentrale de mare capacitate, considerate de o importanţă strategică pentru companie. În plus, eventuala adâncire a dezechilibrelor macroeconomice ale României ar putea afecta ratingul Hidroelectrica, în ciuda faptului că nu există o legătură directă între calificativul atribuit companiei şi ratingul de ţară.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



