Firma care a cerut insolvenţa Standard Snacks, în contul unei datorii de circa 100.000 de euro, este Piraeus Leasing.
La jumătatea lunii mai, firma anunţa pentru 2010 o cifră de afaceri de 16,5 milioane euro, în creştere cu 10%, după ce anul trecut a înregistrat vânzări de aproximativ 15 milioane euro.
De asemenea, Standard Snacks a anunţat că va continua exporturile, în special către partenerii din Bulgaria şi Italia, pentru a consolida această direcţie de business, care are în prezent o pondere de 10% în cifra de afaceri.
"În 2010, chiar dacă va fi un an dificil, prin organizare şi o mai bună poziţionare pe piaţă, cred că vom putea realiza o creştere a afacerilor. Contextul economic, care a determinat modificarea obiceiurilor de consum şi reducerea bugetelor dedicate cumpărăturilor, ne obligă să fim foarte atenţi la piaţă, flexibili, să ne concentrăm pe produsele bine primite de consumatori", a declarat atunci, într-un comunicat, Dorin Drăgoi, preşedintele şi proprietarul Standard Snacks.
Firma este specializată în fabricarea şi distribuţia produselor alimentare, precum snacksuri, chipsuri, alune, popcorn, ministicksuri, covrigei, cereale pentru micul-dejun, popcorn boabe, seminţe de floarea soarelui şi de dovleac.
Standard Snacks are circa 400 de angajaţi şi 10 puncte de lucru pe teritoriul ţării.
Standard Snacks a intrat în insolvenţă
Publicat la 07.07.2010, 12:10:42
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
