money.ro
Actualitatemoney.ro

Stanişev crede că proiectul sporeşte greutatea Bulgariei pe harta energetică

Publicat la 18.01.2008, 12:27:12

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Stanişev crede că proiectul sporeşte greutatea Bulgariei pe harta energetică
Participarea Bulgariei la proiectul South Stream, pentru care Sofia a semnat un acord cu Rusia, va spori greutatea ţării pe harta energetică europeană, a apreciat premierul bulgar Serghei Stanişev

Valoarea segmentului de conductă care va trece prin Bulgaria se ridică la 1,4 miliarde de euro, valoarea sa totală fiind de 10 miliarde de euro, a spus premierul. "Aderarea Bulgariei la acest proiect sporeşte greutatea ţării noastre pe harta energetică europeană", a subliniat el.

 "Este important că părţile au acceptat un compromis", a apreciat şi Dmitri Medvedev, actualul preşedinte Gazprom şi succesorul probabil al lui Putin, care îl însoţeşte pe acesta în vizita în Bulgaria. "Proiectul care a fost pregătit reflectă un echilibru între interese şi permite un progres în acest subiect dificil", a adăugat Medvedev pentru RIA Novosti, la finalul întâlnirii cu şeful guvernului bulgar.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite