Parteneriat public-privat pentru educaţie. Guvernul României şi peste 70 de companii multinaţionale şi româneşti oferă studenţilor stagii de internship în cadrul programului Start Internship Romania. "Pe parcursul perioadei de vacanţă studenţii au ocazia să acumuleze experienţă într-un domeniu pe care şi l-au ales şi să intre în contact cu o cultură organizaţională şi să aibă şansa de a participa sau chiar să conducă proiecte cu o finalitate şi un impact asupra companiei respective", a declarat Alexandra Gâtej, preşedinte Unilever pentru Europa Centrală şi de Sud.
Start Internship România este o ediţie pilot şi se adresează în special tinerilor din Bucureşti. În funcţie de reuşită, programul va fi extins la nivel naţional. De acest proiect beneficiază studenţii care pot să îşi găsească un loc de muncă în domeniul în care studiază dar şi companiile. Firmele pot astfel intra în contact cu potenţiali noi angajaţi şi economisesc costurile cu pregătirea şi formarea acestora. "La rândul lor, companiile beneficiază de posibilitatea recrutării de noi talente şi în contextul lipsei forţei de muncă calificate, acest lucru este extrem de important pentru orice companiei, care îşi poate structura mai bine strategia de resurse umane", a mai spus Gâtej.
Start Internship România: Stagii de practică pentru studenţi
Publicat la 07.04.2008, 10:09:35
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
