Statele emergente din Asia trebuie să ia atitudine cu privire la aprecierea monedelor naţionale
Publicat la 07.04.2008, 16:47:03
BCE nu poate face nimic mai mult decât să indice beneficiile unei valute mai puternice, precum menţinerea sub control a nivelului inflaţiei, a spus Bini Smaghi în cadrul unui eveniment care a avut loc la BCE, dedicat Băncii de Dezvoltare Asiatice.
Bini Smaghi a dat de exemplu yuan-ul, ca valută care s-a apreciat într-o oarecare măsură. "Noi am lansat un apel şi unele dintre valute s-au apreciat - moneda naţională a Chinei faţă de dolar, chiar dacă acest lucru încă nu este vizibil în termenii reali ai ratei de schimb valutar", a spus acesta.
Cotaţia yuan-unul la închiderea de luni a fost de 7,0015 yuani/dolar, aproape de un nivel ridicat atins pe parcursul zilei de 7,0013 yuan/dolar, cel mai mare nivel de tranzacţionare de la reevaluarea monedei în iulie 2005. Dealerii estimează că moneda chinezească se va aprecia la un curs mai mic de 7 yuani/dolar în această săptămână.
"Ceea ce putem observa este că, în momentul în care aprecierea nu are loc, inflaţia continuă să sporească şi apar dezechilibre. Deci, în final, aceste state vor realiza că baza nu este suficientă şi că politica monetară ar putea fi prea nesigură", a spus Bini Smaghi.
Imaginea prezentată de Bini Smaghi a fost susţinută şi de directorul economic adjunct ADB, Frank Harrigan, care a spus că dobânzile în scădere din SUA cresc presiunile asupra valutelor din Asia, care sunt puternic legate de dolar.
"Acest fapt atrage şi mai mult atenţia asupra faptului că băncile centrale trebuie să ia atitudine faţă de aprecierea valutelor. În caz contrar, vor continua să întreţină presiunile inflaţioniste", a spus membrul BCE.
Politicienii din Europa şi din Statele Unite au reproşat economiilor emergente, precum China, că îşi menţin monedele naţionale la un nivel artificial slab, pentru a-şi stimula în mod incorect exportatorii.
Creşterea salariilor şi a altor costuri în economiile emergente asiatice, adăugată la cererea sporită de materii prime, crează presiuni inflaţioniste în Europa, a spus Bini Smaghi. "În acest moment asistăm la dispariţia componentei deflaţioniste, în vreme ce componenta inflaţionistă se întrevede din scumpirea mărfurilor. Cred că aceasta este o tendinţă", a spus acesta. "Salariile şi preţurile sunt, în general, în creştere, ceea ce reduce impactul componentei de deflaţie asupra inflaţiei din zona euro."
Politicile monetare regionale mai puţin restrictive reprezintă un pericol mare pentru stabilitatea financiară a Asiei, mai mare decât influenţa exercitată de criza creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc, potrivit membrului BCE. "Dacă inflaţia continuă şi politica monetară nu este suficient de restrictivă, aceasta va crea stimulentele necesare modificării influenţelor din sectorul financiar", a spus Bini Smaghi.
Bini Smaghi nu a făcut nici un comentariu cu privire la dobânda de politică monetară sau asupra condiţiilor economice din zona euro înainte de întrunirea BCE, destinată stabilirii dobânzii cheie, programată pentru joi, însă, economiştii se aşteaptă ca nivelul actual al dobânzii să rămână la 4%.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
