Statistici descumpănitoare pentru piaţa americană
Publicat la 16.03.2007, 13:45:36
Preţurile de consum din Statele Unite au crescut mai mult decât se estima, în luna februarie, ca urmare a creşterii preţurilor la energie şi alimente, se arată într-un comunicat oficial al Departamentului Muncii din Statele Unite, dat publicităţii vineri, informează Reuters.
Indicele preţurilor de consum a crescut astfel cu 0,4% în februarie, după o creştere de 0,2% în prima lună a anului, în vreme ce preţurile bunurilor, cu excepţia alimentelor şi a energiei, au crescut cu 0,2%, după un avans de 0,3% în ianuarie.
Analiştii de pe Wall Street mizau pe un avans de 0,3% al preţurilor de consum.
În termeni anuali, preţurile de consum cu excepţia celor la enregie şi alimente, au crescut cu 2,7%, suficient pentru a menţine FED-ul în stare de vigilenţă faţă de evoluţia inflaţiei şi pentru a grăbi creşterea ratei dobânzii de referinţă.
Preţurile la energie au crescut cu 0,9% în luna februarie, după ce au înregistrat o scădere cu 1,5% în ianuarie. Preţurile la gazele naturale au crescut şi ele cu 5% luna trecută, aceasta fiind cea mai importantă majorare din octombrie 2005, când s-a înregistrat un avans de 14,2%.
La alimente, creşterea a fost de aproximativ 0,8% în februarie, şi de 0,7% în ianuarie. Şi la acest capitol, SUA a punctat cea mai mare creştere din aprilie 2005.
Reprezentanţii Fed au declarta că se aşteptă la o temperare a acestei evoluţii în cea de a doua perioadă a anului, însă au ţinut să precizeze că sunt oricând gata să intervină printr-o majorare a ratei dobânzii pentru a reduce presiunea preţurilor.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





