Ca niciodată, stațiunea Mamaia de la litoralul românesc este pustie. Duminică la ora 14.00, nici țipenie în dreptul hotelului Savoy, unde sunt amenajate mai multe sectoare de plajă.
Taxa de parcare din Mamaia va fi eliminată pe timpul nopții. Primarul Constanței a făcut propunerea după ce hotelierii și turiștii s-au plâns că trebuie să plătească aproape 100 de lei pe zi. Autoritățile din sudul litoralului, în schimb, au decis să elimine de tot această taxă.
„Pe timp de zi, turistul trebuie să zboare, iar seara să se așeze înapoi, când este gratuit. Să-i spunem că noi avem locuri de parcare pentru 50 la sută din capacitatea hotelului, iar ceilalți 50 să zboare și vină noaptea să se așeze mi se pare absurd”, subliniază Lahme Bolat, managerul unui hotel din Mamaia.
„Noi dorim parcarea gratuită, pentru că pe un turist care vine de la Cluj, cu mașina, cu familia, dus și întors îl costă 1.200 de lei. Dacă mai vine și parchează pe bulevard, încă 500 de lei pe 5 zile. Asta înseamnă că turistul scoate undeva la 1.700 de RON ca să vină la mare”, arată Nicolae Bucovală, managerul unui alt hotel.
În stațiunile din sudul litoralului, autoritățile locale au eliminat taxa de parcare, după ce mulți turișți s-au plâns că plăteau prea mult pentru locuri neamenajate.
Totuși, românii nu mai vin în Mamaia nici măcar în weekend.
Stațiunea Mamaia este goală! Imaginile vorbesc de la sine
Publicat la 17.07.2022, 12:23:42
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
