BCR, BRD, UniCredit, Raiffeisen, Banca Transilvania, Volksbank, Bancpost şi Alpha Bank. Acestea sunt băncile care ar fi negociat împrumutul de 1 miliard de euro de tip club loan acordat Ministerului de Finanţe. Banii ar urma să fie folosiţi pentru acoperirea deficitului bugetar.
Împrumutul în structura unui club loan vine ca alternativă la titlurile de stat, în condiţiile în care unele instituţii de credit locale au epuizat expunerile pe titluri admise de băncile-mamă. În primă instanţă, banii vor fi ţinuţi la buget, iar apoi vor fi utilizaţi pentru acoperirea cheltuielilor, în special pentru capitolul investiţii, a declarat o sursă din banca centrală.
Practic, băncile cu banii eliberaţi din rezerva minimă obligatorie, aproximativ 1,3 mld. euro, vor împrumuta statul pentru finanţarea deficitului bugetar. Business Standard scrie astăzi că împrumutul ar fi avizat un document care să declare concurenţială finanţarea prin club-loan.
Dobânda vehiculată de sursele citate este de 5% pentru banii împrumutaţi statului, maturitatea fiind pe termen mediu. Potrivit datelor oficiale, în perioada ianuarie-iulie, Ministerul de Finanţe s-a împrumutat cu aproape 48 de miliarde de lei de la bănci prin titluri de stat, emise mai ales pe termen scurt. Suma este patru ori mai mare decât valoarea împrumuturilor prin aceste instrumente din întreg anul 2008.
Urmăreşte emisiunile The Money Channel şi toate ştirile video pe WEBTV
Statul se împrumută cu un miliard de euro de la bănci
Publicat la 23.07.2009, 07:16:55
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 27-31 iulie 2026: BRD și Electrica trag piața în sus, iar BVB se prăbușește cu -14.46%

Piețe financiare
După două zile de scăderi, bursa de la București dă semne de creștere

Piețe financiare
