Ministerul Finanţelor lansează astăzi o emisiune de titluri de stat pe 12 luni, în valoare de 750 de milioane de lei. O altă emisiune de titluri cu scadenţa la 9 luni, în valoare de 750 de milioane de lei va fi lansată joi. Potrivit analiştilor, pentru a asigura nevoiele bugetare, statul trebuie să se împrumute de pe piaţa internă, mai cu seamă că banii de la FMI merg direct la Banca Naţională (BNR).
Astfel, numai în această lună, Ministerul Finanţelor va încerca să ia din piaţa locală 4,6 miliarde de lei. Analiştii se aşteaptă ca randamentele cerute de bănci să crească cu 1-2 puncte procentuale, spre nivelul de 7 - 8 la sută, iar statul să nu atragă sumele planificate.
Până acum, Ministerul Finanţelor s-a împrumutat de la bănci la dobânzi de 6,5-7 la sută şi a respins mai multe oferte peste acest nivel. Pentru trimestrul III, MFP are în vedere emisiuni cu o valoare cuprinsă între 13 şi 15 miliarde lei. Ministerul anunţase anterior că vrea să atragă din piaţa locală până la 13 miliarde lei în T2, dar nu a reuşit să atragă decât 8,06 miliarde lei din cauza nivelului ridicat al randamentelor cerute de bănci.
Statul vrea să se împrumute de la bănci cu 1,5 mld. lei, în această săptămână
Publicat la 12.07.2010, 05:48:07
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
