Imaginează-ți că afli că întreaga ta viață, pe care ai construit-o, se năruie brusc atunci când constați că identitatea ta nu există.
O româncă a aflat că e ”ștearsă” din actele de identitate, pentru că certificatul de naștere nu e valabil!
Cum ar fi să afli că întreaga ta viață, pe care ai construit-o, se năruie brusc atunci când constați că identitatea ta pur și simplu nu există. Că numele tău, actul de identitate – inclusiv pașaportul– nu mai pot fi susținute ca documente valide. Asta pentru că certificatul de naștere, pe baza căruia ai fost adoptată, a fost falsificat în România. Că, atunci când erai bebeluș, ai fost dusă peste granițe și vândută. Deși pare a fi un scenariu bun pentru o dramă cinematografică de succes, este realitatea trăită de Adriana, o canadiană de origine română care a ajuns la capătul puterilor și la fundul sacului în disperarea de a avea o identitate validă în secolul XXI. Povestea celei născute în România, care luptă pentru ceva ce majoritatea dintre noi considerăm firesc –dreptul de a exista legal– a devenit subiect de susținere socială prin intermediul unei platforme de sprijin civic.
Un adevăr șocant descoperit după ani, la o schimbare de pașaport.Blocată între două sisteme, fără o soluție
Astăzi, ca adult stabilit în Canada, Adriana a încercat să își reînnoiască pașaportul. Atunci a aflat că certificatul ei de naștere românesc a fost anulat. Ca titulară biologică a identității informase autoritățile române că altcineva îi folosea datele. România a anulat documentul și a notificat Canada. Țara unde destinul a dus-o pe Adriana și locul unde și-a continuat viața, cu toate dările plătite la zi, nu a informat-o însă despre această situație. Ani la rând, ea a trăit fără să știe că, din punct de vedere legal, nu mai exista. Când a încercat să își actualizeze documentele, a primit o veste devastatoare: statutul ei în Canada devenise neclar, iar cetățenia i-a fost suspendată în așteptare. Întreaga ei viață a intrat într-o zonă de incertitudine.
Adriana s-a reîntors în România pentru a-și clarifica situația și pentru a obține un certificat de naștere legitim. Procesul, care ar fi trebuit să dureze câteva luni, se prelungește de aproape un an. Astăzi, soție și mamă a doi copii, este blocată în România, fără a avea identitate juridică nici aici, nici în Canada. Nu poate munci legal, nu are acces la servicii medicale și, mai grav, nu își poate actualiza datele în certificatele de naștere ale copiilor săi. Nu se poate întoarce legal la soțul și copiii aflați în Canada. Practic, nu poate demonstra oficial că există. Și totuși, sistemul a „șters-o” din registrele de evidență a populației.




