Steaua a cheltuit peste 8 milioane de euro pe transferuri
Publicat la 04.09.2007, 17:49:48
Echipele din Premier League au realizat astfel un record, depăşind cele 490 de milioane de euro cheltuite în vara lui 2006. În acest an, cel mai mult a scos din vistierie campioana Manchester United, urmată îndeaproape de finalista Champions League, FC Liverpool.
Comparativ, granzii Spaniei au cheltuit mai mult în vară, iar Real Madrid a ajuns la ameţitoarea sumă de 118 milioane de euro. De altfel, cu 473 de milioane de euro investite în transferuri, Primera Division ocupă locul al doilea în clasamentul european dominat de Premier League.
În Anglia, suma medie de transfer a crescut cu peste 700.000 de euro faţă de vara trecută.
Cei mai mulţi bani au fost cheltuiţi pentru aducerea de fotbalişti din campionate de pe continent, aproape 380 de milioane. În plus, în acest an, numărul jucătorilor transferaţi este mai mare cu 25 la sută decât în 2006. Cea mai semnificativă creştere este consemnată în domeniul cuantumului salariilor, care s-au mărit serios şi în urma volumului mai mare de transferuri.
Conform raportului dat publicităţii de firma Deloitte, majoritatea sumelor investite în transferuri se datorează drepturilor de televizare a partidelor şi patronilor miliardari ai marilor cluburi.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
