Bigotti, marca de haine şi accesorii pentru bărbati, a devenit, odată cu luna septembrie, sponsor oficial al echipei de fotbal Steaua. Parteneriatul dintre Steaua şi Bigotti a fost încheiat pe durata unui an de zile, iar în urma semnării acestuia, întreaga echipă şi staff-ul tehnic vor beneficia de vestimentaţie marca Bigotti, a declarat Mihai Stoica, Manager General F.C. Steaua.
Ţinuta Bigotti special aleasă pentru jucătorii Steaua e caracterizată de liniile cambrate ale design-ului italian, care dau un aspect suplu şi lejeritate în mişcare şi de confortul tesăturilor naturale, care permit corpului să respire şi îi menţin temperatura constantă, indiferent de sezon. Bigotti comercializează pe piaţa din România brandurile Bigotti şi Artigiani - tinute de business, casual si smart casual - care combină confortul cu eleganţa. Valorile intrinseci ale brandului sunt imaginea exclusivă, succesul si originalitatea.





