Fundaşul lui Dinamo, Ştefan Radu, a declarat la finalul meciului cu Benfica, scor final 1-2, că echipa sa nu este pregătită să joace în Liga Campionilor şi că dinamoviştii trebuie să muncească mai mult şi să aibă mai multă seriozitate.
"Nu suntem pregătiţi pentru Liga Campionilor. Trebuie să muncim mai mult şi să fim serioşi. În ciuda acestei înfrângeri, dubla cu Benfica ne-a arătat că suntem pe drumul cel bun şi că avem forţa să ne batem cu marile forţe ale Europei", .
La rândul său, autorul golului dinamovist, Cătălin Munteanu, a spus că este dezamăgit de scorul final al meciului şi că echipa sa putea face mai mult: "Toţi sumtem dezamăgiţi. Cred că puteam realiza mai mult, dar asta e viaţa. Este inadmisibil că am luat două goluri din două faze fixe. Această ratare a calificării nu ne va afecta pentru meciurile din campionat. Eu cred că este prea devreme pentru a vorbi de Liga Campionilor. Trebuie să fim atenţi la parcursul din campionat".
Partida Dinamo-Benfica, contând pentru returul 16-imilor Cupei UEFA s-a încheiat cu scorul de 1-2. În tur, portughezii s-au impus cu scorul de 1-0. În optimile de finală ale Cupei UEFA, Benfica va întâlni pe PSG.

