Timp de 30 de zile, „Stegarul dac” nu mai poate protesta decât cățărat pe propriul dulap, căci a primit arest la domiciliu, printr-o decizie a Judecătoriei Sectorului 4.
Pe numele său Cezar Avramuță (58 de ani), acesta se află sub control judiciar, după ce s-a cocoțat, cu steag cu tot, într-un copac din fața Arestului Central, unde a petrecut mai bine de 24 de ore. La coborâre, a fost dus cu ambulanța direct la Spitalul de Psihiatrie Obregia — un loc care îi este foarte cunoscut, deoarece a mai fost escortat acolo în situații similare, fiind chiar internat forțat, pentru o noapte.
Cât a fost „dac liber”, în ultimele luni, acesta a pus pe jar sute de pompieri, echipaje ISU și utilaje. S-a făcut remarcat ba pe o macara privată de pe Iuliu Maniu, ba la Casa Radio, Ministerul Sănătății, clădirea Universității București, podul de la Agigea sau pe un stâlp de lângă gardul Parlamentului.
Impresionați, procurorii au cerut măsura arestului preventiv, însă instanța a dispus doar privarea de libertate la domiciliu. Stegarul solicită reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale și eliberarea lui Bogdan Peșchir, arestat pentru finanțarea ilegală în campaniai electorală.
”Stegarul dac”, arest la domiciliu, după ce s-a urcat pe gardul Arestului Central
Totuși, se așteaptă ca „Stegarul” (VIDEO) să se mai afirme pe undeva — de la înălțime, evident — pentru a atrage din nou atenția. Asta deoarece, potrivit avocatului său, Mihai Rapcea, „hotărârea devine executorie doar după ce rămâne definitivă”. Ceea ce înseamnă că Stegarul mai are libertate de mișcare și exprimare. Ultimul dosar penal deschis împotriva lui a fost după ce a îmbrâncit un jandarm.





