Stere Farmache: Acţiunile Transgaz intră la tranzacţionare joia viitoare
Publicat la 18.01.2008, 15:48:44
Ieri a fost ultima zi de tranzacţionare a drepturilor de alocare Transgaz. Acestea au intrat în ringul bursier pe 19 decembrie, fiind prima ofertă publică iniţială derulată pe Bursă care a avut ataşate aceste instrumente financiare. Acestea au urcat în prima zi de tranzacţionare la maximul de 340 de lei şi au închis la preţul de 294,80 lei, cu 53,6% peste preţul din ofertă.
De la începutul acestui an drepturile de alocare Transgaz au urmat tendinţa pieţei şi au suferit corecţii semnificative. Drepturile de alocare Transgaz au închis ultima şedinţă bursieră la preţul de 286 de lei. La finele săptămânii trecute, CNVM a înregistrat majorarea capitalului Transgaz la 117,7 milioane de lei. În cadrul ofertei derulate de Transgaz la finele anului trecut, investitorilor le-a fost oferit un pachet de 10% din capitalul companiei.
Oferta publică iniţială derulată de Transgaz a fost suprasubscrisă de aproape 28 de ori. Investitorii au subscris 1,8 miliarde de europentru pachetul de acţiuni a cărui valoare de ofertă a fost de 64,2 milioane euro. Ministerul Economiei şi Finanţelor deţine circa 75% din acţiunile Transgaz, Fondul Proprietatea are o participaţie de circa 15%, iar 10% din titluri se află în posesia investitorilor care au subscris încadrul ofertei publice.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
