Pierderile Sterling au crescut din cauza creşterii dobânzilor la datorii, scăderii veniturilor din dobânzi pe lichidităţi, majorării costurilor legate de compensarea în valori mobiliare a angajaţilor şi amortizarea cheltuielilor pentru finanţările noi, se arată într-un comunicat al companiei canadiene.
În trimestrul al doilea, Sterling a consemnat o pierdere de 1,7 mil. dolari canadieni (circa 1 mil. euro), faţă de un milion de dolari canadieni în perioada similară a anului trecut.
În România, Sterling Resources are în concesiune perimetrele XIII Pelican şi XV Midia din Marea Neagră, precum şi unele zăcăminte de hidrocarburi din apropiere de Craiova.
Compania aşteaptă, în prezent, soluţionarea cazului privind legalitatea contractului de concesiune a perimetrelor din Marea Neagră şi a actelor adiţionale la acest contract.
Sterling va începe exploatarea zăcămintelor de la Craiova în trimestrul al patrulea al acestui an. Puţurile din apropiere de Craiova vor fi operate de TransAtlantic Petroleum Corporation, care va finanţa proiectul în schimbul unei participaţii de 50% din acţiuni.
Sterling a avut pierderi de 1,8 mil. € în primul semestru
Publicat la 19.08.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
