Top știri financiare ale săptămânii 16-22 septembrie. Săptămâna a fost marcată de o serie de evenimente financiare importante la nivel global și național. Iată cele mai relevante știri financiare ale săptămânii:
IT-iștii români au început să accepte salarii mai mici
Industria IT din România, care a cunoscut o creștere accelerată până de curând, se confruntă acum cu o încetinire semnificativă, cauzată de criza economică globală.
În ultimii doi ani, bugetele alocate pentru servicii IT au scăzut cu aproximativ 20%, conform unei analize realizate de compania românească OVES Enterprise, care este specializată în dezvoltarea de soluții software complexe și inovatoare pentru industrii de top, precum cea aerospațială și securitatea cibernetică.
Cum a ajuns cartoful să fie produsul care s-a scumpit cel mai mult în 2024
În acest an, cartoful a devenit vedeta scumpirilor, cu prețuri ce ajung până la 6 lei pe kilogram. Aceasta reprezintă o creștere de aproximativ 20% comparativ cu anul trecut și o dublare a prețului față de 2018.
Cauza principală a acestor creșteri este scăderea constantă a producției interne, în timp ce importurile de cartofi, care includ taxe de transport, au devenit din ce în ce mai frecvente. Producătorii locali au renunțat în mare parte la această cultură, invocând costurile ridicate asociate cu cultivarea cartofilor.
Prima ţară care are mai multe maşini electrice decât pe benzină
Norvegia a anunțat că numărul mașinilor electrice care circulă pe drumurile sale a depășit în sfârșit numărul celor pe benzină, marcând un moment semnificativ în planurile ambițioase ale țării de a elimina complet vehiculele pe combustibili fosili până în 2025.
Conform unui raport al Federaţiei Norvegiene a Drumurilor (OFV), din totalul de 2,8 milioane de maşini private înregistrate, 754.303 sunt electrice, în timp ce 753.905 funcționează pe benzină. Acest moment a fost considerat de Øyvind Solberg Thorsen, directorul Federației Rutiere Norvegiene, drept „istoric” și unul „pe care puțini l-ar fi anticipat acum 10 ani”.
O bancă avertizează: Milioane de persoane ar putea deveni victimele unor escrocherii prin clonarea vocii cu ajutorul AI
O bancă britanică a lansat un avertisment privind riscurile crescânde la care sunt expuse milioane de persoane din cauza tehnologiei de clonare a vocii prin inteligență artificială (AI).
Potrivit CNN, Starling Bank, un creditor exclusiv online, a atras atenția că escrocii pot utiliza doar câteva secunde de înregistrare audio, disponibile pe internet, pentru a reproduce vocea unei persoane și a înșela prieteni sau rude.
Câți bani au cheltuit turiștii străini în România în prima jumătate a anului
Datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS) relevă că, în prima jumătate a anului 2024, România a fost vizitată de peste 965.000 de turiști străini.
Aceștia au generat cheltuieli totale de aproximativ 3 miliarde de lei. În medie, fiecare turist străin a cheltuit aproximativ 3.100 de lei în timpul vizitei în România.
Creșteri puternice pe bursele europene
Indicele paneuropean Stoxx 600, în creștere
Bursele europene au închis joi în creştere puternică, în condiţiile în care investitorii au analizat decizia Băncii Angliei de a menţine ratele dobânzilor constante, care a urmat reducerii din ziua anterioară a dobânzii de referinţă a Rezervei Federale din SUA, cu 0,50 de puncte procentuale, transmite CNBC.
Chinezii au pregătit un rival serios pentru Tesla
Onvo, brandul cu preţuri mici lansat de compania chineză de maşini electrice premium Nio, îşi propune să concureze Tesla cu primul său vehicul, SUV-ul L60, al cărui preţ va porni de la 21.210 dolari americani, dacă cei care îl achiziţionează vor face un abonament lunar pentru baterie, începând de la 85 de dolari, transmite CNBC.
Preţul unui vehicul cu baterie porneşte de la 30.000 de dolari.
Elevii şi studenţii pot primi câteva mii de lei
Ministerul Educației a anunțat recent aprobarea a 68 de proiecte finanțate prin Programul Educație și Ocupare, în cadrul apelurilor dedicate inițiativei „Primul student din familie”.
Acest program are ca scop sprijinirea tinerilor proveniți din medii defavorizate să acceseze învățământul superior, contribuind astfel la reducerea inegalităților în educație. Valoarea totală a proiectelor depășește 104 milioane de euro, o sumă dublă față de bugetul programului anterior. Majoritatea fondurilor, aproximativ 103 milioane de euro, sunt alocate regiunilor mai puțin dezvoltate, în timp ce 1,5 milioane de euro sunt destinate regiunii București-Ilfov.
Avertismentul unui economist respectat: Din 2025 începem să plătim!
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, atrage atenţia asupra derapajelor fiscale din anii electorali, din cauza cărora se ajunge la creşterea deficitului. El atrage atenţia asupra faptului că de anul viitor românii vor trebui să plătească pentru deciziile luate de politicieni în anul 2024.
„De fiecare dată, în prag de alegeri, deficitul bugetar al României creşte. Creşte, şi creşte mult. Nu se întâmplă nicăieri în lume aşa ceva, sau, mă rog, în lumea civilizată! Nicăieri nu întâmpini, în an electoral, e explozie a cheltuielilor bugetare. Se produc mici derapaje, se produc mici alunecări, dar nu derapaje de această amploare, cum se întâmplă la noi de fiecare dată. Şi întrebarea pe care mi-am pus-o este: de ce? Păi cred că răspunsul este: lipsa de cultură economică a electoratului, până la urmă, care nu realizează cât de serioasă este situaţia la care putem ajunge ca urmare a derapajelor fiscale din anii electorali şi această situaţie îi face pe politicieni să fie foarte generoşi”, a declarat Eugen Rădulescu. Știri financiare ale săptămânii 16-22 septembrie
Voalat, ministrul Finanțelor confirmă: Cresc taxele în 2025
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. „Anul viitor va trebui să intrăm într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, care trebuie să aibă şi o componentă de restructurare a sistemului de cheltuieli publice, din respect faţă de mediul de afaceri. Nu totul trebuie să fie pe umerii mediului de afaceri. Nu avem încă stabilite măsurile şi nu le avem definitivate cu Comisia Europeană, este un proces de negociere. Comisia Europeană a cerut în momentul de faţă definitivarea listei de reforme pe care le avem în vedere pentru a susţine ajustarea fiscal-bugetară şi desigur, la momentul potrivit, vom face publică şi această listă de reforme, dar ea în niciun caz nu priveşte, dacă vreţi, măsuri care să conducă la o îmbunătăţire a colectării, o reducere a gap-ului de impozite şi taxe şi desigur, măsuri care să aducă mai mulţi bani la buget, inclusiv din procesele de digitalizare şi proiectele de digitalizare pe care le-am început”, a precizat Boloş.
Microsoft ridică puțin cortina și toată lumea poate să tragă cu ochiul la viitor
Constellation Energy şi Microsoft au semnat un acord în domeniul energiei pentru a ajuta la redeschiderea unei unităţi a centralei nucleare Three Mile Island din Pennsylvania, în ceea ce ar fi prima repornire de acest gen, pentru a alimenta cu energie un centru de date al companiei de tehnologie, potrivit unui anunţ al celor două companii, citat de Reuters.
Companiile de tehnologie mari au dus la o creştere puternică a cererii de energie electrică din SUA, pentru centrele de date necesare pentru a extinde tehnologii precum inteligenţa artificială şi cloud computing.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.