"Previziunile pentru anii ce vin sunt optimiste, fiind propuse spre finalizare numeroase proiecte de birouri, ceea ce confirmă expansiunea continuă a acestui segment. Până la sfârşitul anului 2008 se estimează că stocul de birouri va atinge 1,9 milioane mp, fiind programaţi spre finalizare aproximativ 410.000 mp. Aproximativ 250.000 mp de birouri de clasa A sunt propuşi pentru finalizare până la sfârşitul acestui an, ceea ce reprezintă o creştere semnificativă comparativ cu 2007. Cu toate acestea, lipsa de spaţii de birouri se va menţine şi în 2008, 43% din birourile programate spre livrare fiind deja pre-închiriate", susţin analiştii imobiliari ai companiei Atisreal.

Potrivit acestora, spaţiile de birouri propuse spre finalizare în 2008 vor fi situate în principal în zona de nord a oraşului (40%), cu câteva proiecte noi ce urmează a fi livrate în zona Pipera, în timp ce în zona de vest vor fi livraţi 67.000 mp, ceea ce demonstrează continuarea tendinţei de descentralizare a pieţei. "În viitorul apropiat va creşte numărul proiectelor cu utilizare mixtă ce vor include spaţii comerciale, rezidenţiale şi de birouri. Mai mulţi dezvoltatori au început construcţia unor suprafeţe de mari dimensiuni potrivite unor proiecte cu destinaţii multiple", se arată în raportul Atisreal.

Totodată, consultanţii sunt de părere că în mare parte companiile mici şi medii aflate în căutarea unor spaţii de calitate vor susţine cererea pentru birouri în centrul oraşului, în timp ce proiectele de mari dimensiuni situate în zone secundare vor fi solicitate de companiile furnizoare de servicii.

Printre clădirile de birouri propuse pentru finalizare în semestrul I al lui 2008 se numără proiectul "IEMI" în zona de Nord a Capitalei, care dispune de o suprafaţă construită de 40.000 mp, peste 90% fiind deja pre-închiriată, Tower Centre International, în zona centrală, cu suprafaţă construită de 31.135 mp (80% pre-închiriată), Sema Park I, în vestul capitalei, (17.500 mp, 100% pre-închiriată), Rams Centre în est cu 16.000 mp, din care 52% deja pre-închiriaţi şi Twin Towers Barba Center 2 în nordul Bucureştiului, cu 30.000 mp, din care 93% pre-închiriaţi.

Suprafaţa de birouri livrată în 2007, circa 312.000 mp, este similară cu cea din 2006, înregistrându-se un echilibru între spaţiile de clasă A şi B. "Cu toate că a fost finalizat un număr limitat de clădiri de clasa A, acestea oferă în general suprafeţe mari, de peste 15.000 mp. Birourile de clasa B au fost predominante în cadrul suprafeţelor livrate în anii anteriori, însă piaţa se reorientează treptat către spaţii de calitate de mari dimensiuni. Ca urmare, birourile de clasa B au scăzut cu 19% comparativ cu 2006, iar spaţiile renovate au reprezentat numai 6,5% din stocul adăugat", mai spun analiştii imobiliari.

Respectând trendul general privind zonele favorite pentru birouri, noile proiecte din Bucureşti s-au concentrat în zona de nord (de-a lungul Şoselei Bucureşti-Ploieşti şi în Pipera), acestea reprezentând 66,5% din stocul total livrat în 2007. În centrul oraşului activitatea de construcţie a fost mai redusă, numai 12% din birourile livrate fiind situate în această zonă şi constând în vile renovate şi clădiri de birouri de mici dimesiuni.

La sfârşitul anului 2007, stocul total de birouri din Bucureşti era de 1,5 milioane de mp suprafaţă brută, din care birourile de clasa A reprezentau 35%. Stocul de birouri a rămas concentrat în zonele centrale şi de nord, în celelalte zone regăsindu-se numai aproximativ 22% din spaţiile finalizate în 2007.

Atisreal a achiziţionat recent compania Cornerstone International care a activat timp de şapte ani (n.red. până în vara anului trecut) ca francizor al companiei CB Richard Ellis. Atisreal, divizia imobiliară parte a grupului francez BNP Paribas, deţine 60 de birouri în Europa , dar a încheiat şi partaneriate cu mai multe companii din America şi Asia.  Compania franceză a înregistrat în 2006 o cifră de afaceri de 340 de milioane euro şi a intermediat circa 5.000 de tranzacţii.

Sursa: NewsIn