money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Stocul de spaţii comerciale de calitate va ajunge la 750.000 mp în 2008

Publicat la 13.03.2007, 10:56:31

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Stocul de spaţii comerciale de calitate va ajunge la 750.000 mp în 2008

Stocul de spaţii comerciale este în prezent de 613.000 mp, iar până la sfârşitul anului 2007 vor fi finalizaţi încă 150.000 mp. Această evoluţie este susţinută de creşterea puterii de cumpărare şi de modificarea comportamentului cumpăratorului, se arată într-un raport al companiei Richard Ellis (CBRE).

Potrivit CBRE, în următoarele 12-18 luni piaţa spaţiilor comerciale din Bucureşti va cunoaşte o dezvoltare dinamică, oferind o gamă mai variată de magazine şi facilităţi de petrecere a timpului liber, pentru satisfacerea cererii actuale. Până la sfârşitul anului 2007, consultanţii companiei Richard Ellis estimează finalizarea a aproximativ 150.000 mp de spaţii comerciale, incluzând proiecte precum Băneasa Shopping City (65.000 mp), magazinul Ikea (26.000 mp), Kaufland (14.000 mp) şi hypermarket-urile Auchan şi Real, cu galeriile comerciale aferente.

În plus, retailerii mari îşi vor îndrepta atenţia şi către zonele de sud şi est ale oraşului, această tendinţă manifestându-se deja în cazul pre-închirierilor semnate de Cora, Mobexpert şi BauMax în cadrul proiectului Sun Plaza şi finalizarea primei faze a proiectului Vitantis Park (Praktiker).

"Datorită numărului foarte mare de proiecte rezidenţiale anunţate în toate zonele oraşului se prevede şi finalizarea multor spaţii comerciale de mici dimensiuni (până la 2.500 mp) ce vor oferi o gamă largă de servicii şi facilităţi, destinate în principal acoperirii necesităţilor rezidenţilor", susţin reprezentanţii companiei CBRE.

Chiriile medii din centrele comerciale tip mall au rămas relativ stabile în semestrul II din 2006 şi s-au situat între 90-120 euro/mp/ lună pentru spaţii mai mici de 50 mp şi între 40-60 euro/mp/lună pentru spaţii între 75-150 mp.

Ca urmare a cererii crescute pentru spaţii stradale ultracentrale, chiriile fluctuează în prezent spre limita superioară a intervalului 90-130 Euro/mp/lună. Pentru spaţii peste 100 mp, chiriile sunt de 70-80 Euro/mp/lună, iar pentru cele sub 50 mp nivelul mediu este de 130 Euro/mp/lună.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite