money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Stolojan a semnat, în PE, o moţiune contra abuzurilor supermarketurilor

Publicat la 25.01.2008, 15:25:34

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Stolojan a semnat, în PE, o moţiune contra abuzurilor supermarketurilor
Stolojan a precizat că, la solicitarea federaţiilor patronatelor româneşti din industria alimentară, a semnat o moţiune, alături de mai mulţi parlamentari din PE, prin care solicită Comisiei Europene să investigheze şi să acţioneze pentru diminuarea puterilor discreţionare a lanţurilor de supermarketuri din UE, inclusiv din România. Europarlamentarul PD-L a considerat că preţurile multor produse de la supermaketurile din României sunt mai mari decât cele din ţările din jurul României.

În situaţia în care se va întruni numărul suficient de semnături, adică jumătate dintre eurodeputaţi, atunci moţiunea va fi înaintată Comisiei Europene, pentru ca supermaketurile să nu mai "abuzeze" de  poziţia lor pe piaţa produselor şi serviciilor nu doar din România, ci şi alte ţări, a precizat Stolojan.

El a explicat însă că, până la o decizie a CE, şi  Consiliul Concurenţei trebuie să verifice dacă lanţurile de supermarketurile abuzează în relaţiile cu micii producători, în România existând patru-cinci lanţuri care deţin dominaţia.

Liderul PD-L a mai precizat şi că, în cadrul comisiei pentru afaceri economice şi monetare din PE, în cadrul căreia activează, a primit misiunea de a fi raportor din umbră pentru PPE în pregătirea poziţiilor parlamentarilor populari legat de aderarea României şi Bulgariei la conveţia de evitare a dublei impuneri în legătură cu veniturile realizate din activităţi transfrontaliere.

Stolojan a amintit şi de poziţia sa la PE în legătură cu proiectul Nabucco şi pachetul legislativ privind energia şi schimbările climatice prezentat pentru prima dată de preşedintele CE, Jose Manuel Barosso. Astfel, europarlamentarul PD-L a susţinut că o asemenea politică a forurilor europene răspunde şi intereselor României, care a şi acţionat în direcţia extinderii atribuţiilor UE în domeniul energiei.

Potrivit lui Stolojan, în legătură cu stabilirea unor parametri pentru fiecare stat membru în privinţa reducerii emisiilor de carbon şi eficienţa energiei, Bucureştiul va trebui să aibă o poziţie foarte clară, susţinută, pentru a nu se "trezi" supusă unui efort mult prea mare, care poate fi susţinut de ţări puternice, dar nu şi de România.

Cât priveşte proiectul Nabucco, Stolojan a subliniat că trebuie luate toate măsurile pentru accelerarea acestuia, în condiţiile în care Turcia, una din ţările care a întâziat proiectul, începe să-l dorească din cauza semnării acordului South Stream.

Theordor Stolojan a vorbit şi despre priorităţile României faţă de agenda UE, care ar trebui să fie ratificarea cât mai rapidă a Tratatului de reformă, semnat la Lisabona. Liderul PD-L a subliniat că ar fi dorit ca România să fie prima ţară care-l ratifică şi a adăugat că a discutat cu europarlamentarii români din PPE, pentru trimiterea unei scrisori preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului ca acest tratat să intre la ratificare în primele zile de la începerea sesiunii parlamentare.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite