'Vom transforma o brigadă românească într-o brigadă multinaţională pentru a ne întări prezenţa în zona de sud-est a Alianţei', a declarat Stoltenberg.
'Ne vom afirma de asemenea angajamentul faţă de partenerii noştri din est - faţă de Ucraina, Georgia şi Republica Moldova - pentru a-i ajuta să reziste presiunilor din exterior şi pentru a avansa pe calea reformelor', a mai spus secretarul general.
'Astăzi, vom conveni asupra întăririi prezenţei noastre în estul Alianţei. În Estonia, Letonia, Lituania şi aici, în Polonia. Vom desfăşura, prin rotaţie, un batalion robust, multinaţional în fiecare din aceste state, pentru a arăta în mod clar că un atac împotriva unui Aliat va primi răspuns din partea forţelor din întreaga Alianţă', a adăugat Stoltenberg, mulţumind 'Canadei, Germaniei, Marii Britanii şi SUA pentru că au decis să asigure comanda acestor batalioane'.
Potrivit secretarului general, NATO îşi va 'creşte apărarea împotriva ameninţărilor hibride, a atacurilor cibernetice şi a atacurilor cu rachete balistice din afara spaţiului euroatlantic'.





