Investitorii străini au cumpărat luna trecută acţiuni ale companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti în valoare de 45,2 de milioane de euro şi au vândut de 42 milioane de euro, acestea fiind cele mai reduse valori din acest an.
Spre exemplu, în iulie 2007, nerezidenţii au plasat 187 de milioane de euro şi aveau vânzări de peste 155 de milioane de euro.
Diferenţa s-a resimţit puternic şi la nivelul cotaţiilor. Dacă în iulie 2007, Bursa atingea maxime istorice, în iulie 2008, cotaţiile se aflau la minimele ultimilor trei ani. Aceleaşi date ale Bursei arată o scădere a interesului şi din partea rezidenţilor. Aceştia au cumpărat luna trecută acţiuni de aproape 118 milioane de euro şi au vândut de 120 de milioane de euro.
Investiţiile străinilor pe Bursa de Valori Bucureşti au coborât semnificativ în prima parte a anului, când soldul achiziţiilor nete a fost unul negativ. Statisticile arată că în primele şapte luni ale anului nerezidenţii au scos 22,3 milioane de euro. Asta în condiţiile în care, pe aceeaşi perioadă a anului trecut, străinii aveau investiţii nete de pe Bursă de 300 de milioane de euro.
Cea mai nefavorabilă luna din 2008 a fost ianuarie, când nerezidenţii au scos 56,8 milioane de euro.
Investiţii pe BVB în luna iulie
|
|
Cumpărări
Mil euro |
Vânzări
Mil euro
|
Investiţii neteMil euro
|
nerezidenţi
|
45,2
|
42,1
|
+3
|
rezidenţi
|
117,8
|
120,2
|
-2,4
|



