Alexandru Cumpănașu, ONG-istul abonat la bani publici de la Ministerul de Interne care candidează la prezidențiale pe seama tragediei din Caracal, și-a construit în ultimii ani o rețea de colaborări care l-a pus în situația de a fi șeful, în cadrul Coaliţiei Naţională pentru Modernizarea României (CNMR), unui fost premier interimar, al unor miniștri și șefi de mari universități.   Cumpănașu a ajuns în atenția opiniei publice prin intermediul a două ONG-uri abonate la bani publici: Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) și Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR). El a fost abonat la bani publici, cu precădere din zona Ministerului de Interne (unde Cumpănașu și-a păstrat permanent relații la vârful instituției) și Ministerul Dezvoltării și Administrației.   Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei a primit în 2009 de la Ministerul de Interne suma de 3.788.008,10 lei (peste 900.000 de euro) cu destinaţia „Dezvoltarea si consolidarea Centrului National de Integritate”. În 2016, Curtea de Conturi a descoperit că Ministerul de Interne, sub conducerea lui Gabriel Oprea, a plătit din bani publici prezența ong-ului condus de Alexandru Cumpănașu în sediul instituției. Mai precis, este vorba despre un imobil dat în folosință gratuită Asociației pentru Implementarea Democrației, pentru care Ministerul a plătit inclusiv cheltuielile de întreținere, deși contractul încheiat cu organizația neguvernamentală nu prevede acest lucru.   În 2013, însuși Liviu Dragnea, ca ministru al Dezvoltării și vicepremier, lansa împreună cu asociația lui Cumpănașu proiectul „Politici anticorupţie pentru cetăţean, într-o administraţie responsabilă” (PCAR), după cum arată o știre Agerpres de la acel moment.   Ca ONG-ist cu legături puternice în Poliție și Ministerul de Interne, Cumpănașu a avut permanent intrare liberă la premierii instalați de PSD: el s-a întâlnit atât cu Viorica Dăncilă, cât și cu Sorin Grindeanu.   Articolul integral pe G4MEDIA