Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, a admis, în urma unor întrebări din partea jurnaliștilor, că strategia energetică nu se va mai realiza în acest an, din cauza resurselor financiare limitate. Autoritățile vorbesc de cel puțin 2-3 ani pentru realizarea unei noi strategii energetice adaptate la realitățile pieței.
"Se lucrează la un caiet de sarcini. Suntem în faza în care compilăm propuneri, idei, incercăm să le adunăm într-un caiet de sarcini în așa fel încât consultantul pe care îl vom angaja să poată răspunde la întrebările pe care le vom ridica", a declarat, săptămâna trecută, Gabriel Dumitrașcu, șeful Direcției Generale de Privatizare din Departamentul pentru Energie. Acesta mai spune că strategia energetică actuală (2007-2020) este deja depașită, și se impune una nouă, adaptată realității economice. Noua strategie ar trebui realizată în perspectiva anilor 2030-2035.
Anterior, chiar ministrul delegat pentru energie, Constantin Niță, dădea asigurări că finalizarea strategiei energetice va avea loc chiar în acest an. "Proiectul de strategie energetică națională va fi realizat de o firma selectată prin licitație la sfarsitul lunii august sau inceputul lunii septembrie", spunea Nita in iulie. In realitate, toate procedurile au fost suspendate, potrivit unor surse din sectorul energetic. Motivul: Nu sunt bani! Cel puțin nu în acest an.
"Sperăm să schițăm, până în toamnă, o nouă strategie a sectorului energetic din România, în perspectiva anilor 2030-2035. În acest scop, încercăm să creăm - la nivelul ministerului - un colectiv pentru Strategia energetică a României, iar o primă întâlnire pe acest subiect o vom avea pe data de 10 iunie a.c. În cadrul noii strategii vom pune accent pe elementele de viziune, încercând o nouă abordare față de cea folosită la elaborarea vechii strategii, unde nu se făcea decât o detaliere a resurselor energetice de care dispune țara noastră", afirma Constantin Niță in luna mai, conform Hotnews.


