Toate companiile se lauda ca ofera timp de lucru flexibil. Care sunt criteriile pe baza carora un angajator poate stabili “regulile” acestui program flexibil? Toti angajatii pot beneficia de acesta sau doar cei din anumite departamente?

Timpul de lucru flexibil este o idee mai veche aparuta in fabricile cu forta de munca preponderent feminina, unde tinerele mame foloseau un sistem ingenios de rotatie, pentru a-si putea hrani bebelusii. Odata cu dezavantajele aduse de marile aglomerari urbane, unde timpul petrecut pe drum s-a marit considerabil, nevoia unui program de lucru flexibil a capatat noi valente, devenind repede preocuparea numarul unu a departamentelor de resurse umane. Avantajele si dezavantajele trebuie bine cantarite.

A sosi la serviciu la o ora care iti permite sa petreci mai putin timp in trafic, sa-ti duci mai intai copiii la scoala sau, pur si simplu, sa dormi mai mult dimineata, pot fi factori importanti de satisfactie. Pe acelasi principiu unii pot sa-si aleaga o ora mai matinala, inainte de aparitia celorlalti colegi, pentru ca, spun ei, dimineata este liniste si pot lucra mai bine, dupa care, ora castigata dupa-amiaza si-o pot dedica unei alte pasiuni. Aceasta libertate de alegere este marele avantaj, dar se pare ca sta mai mult de partea angajatului. Caci, dupa ceva timp in care companiile au experimentat acest sistem, s-a constatat ca este nevoie de un efort suplimentar pentru a tine situatia sub control. Daca toti angajatii vin si pleaca dupa propriul lor orar se ajunge la haos. Unii, pur si simplu, sunt dependenti de alte organizatii, clienti sau furnizori, fiindu-le imposibil sa-si decaleze programul. Astfel s-a ajuns la concluzia ca doar unele categorii profesionale pot beneficia de un program de lucru flexibil, si, din pacate, nu sunt prea multe. Practic, doar cei care pot lucra independent, care au autonomie si putere de decizie sunt indreptatiti sa ceara un program de lucru flexibil. Ceilalti, adica cei mai multi, au nevoie de indrumare, de interactiunea permanenta cu sefii si colegii de echipa si necesita supervizare. Acestia isi pot indeplini propriile sarcini numai in relatie cu sarcinile celorlalti, fiind astfel nevoie de prezenta lor in orice moment pentru rezolvarea problemelor neasteptate. Ei sunt, practic, micile rotite din marele angrenaj care trebuie sa ramana intr-o miscare interdependenta pentru ca intregul mecanism sa poata functiona.

Emilia Cernaianu, managing partner EMCER Consult