money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Stres-testele din SUA ar putea forta trei sferturi dintre bancile mari sa caute capital

Publicat la 03.05.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Stres-testele din SUA ar putea forta trei sferturi dintre bancile mari sa caute capital

Intarzierea publicarii testelor de stres a urmat unei dezbateri interne, in cadrul autoritatilor de reglementare din SUA, in legatura cu modalitatea cea mai adecvata de a prezenta pietelor situatia celor mai mari banci americane, informatiile de acest tip fiind, in mod normal, rezervate inspectorilor bancari, scrie agentia Bloomberg, citata de NewsIn. Testele vor evalua pierderile posibile ale fiecarei banci, in conditiile unui scenariu economic extrem. Analistul Paul Miller, de la FBR Capital Markets Corp., a declarat ca autoritatile de reglementare din SUA ar putea obliga 14 dintre cele mai mari 19 banci ale tarii sa isi majoreze capitalul, in urma testelor de stres.

Citi, una dintre cele mai mari victime ale crizei financiare, ce a fost deja ajutata de trei ori de catre stat, ar fi primit de la autoritati, pe baza stres-testelor, solicitarea de a-si majora capitalul cu peste cinci miliarde dolari, in timp ce Bank of America ar putea fi nevoita sa converteasca actiuni preferentiale ale guvernului, in valoare de 45 miliarde dolari, in actiuni obisnuite, potrivit editiei electronice a Financial Times. Celalalt mare cotidian financiar anglo-saxon, The Wall Street Journal, a relatat, citand surse avizate, ca Citigroup ar putea avea nevoie de o majorare de capital de pana la zece miliarde dolari, in cazul extrem rezultat in urma testului de stres. In cel mai bun caz, Citigroup ar putea avea nevoie de numai 500 milioane de dolari.

Pe de alta parte, miliardarul Warren Buffett, presedintele companiei de investitii Berkshire Hathaway, a respins cu totul importanta testelor de stres, afirmand ca Wells Fargo, la care detine o investitie importanta, va prospera, indiferent de rezultatul testului. Buffett a aratat ca judeca bancile la care detine actiuni in functie de dinamismul acestora si de capacitatea de a atrage depozite si ca le cunoaste situatia mai bine decat cineva care vine “sa arunce o privire”, scrie agentia Bloomberg, citata de Mediafax. Wells Fargo este a doua mare investitie a Berkshire, in functie de valoarea de piata, dupa cea la Coca-Cola, si cea mai mare banca de pe coasta de vest a Statelor Unite. Berkshire mai detine actiuni la Goldman Sachs, Bank of America, cea mai mare institutie financiara din SUA in functie de active, precum si la alte banci. Buffett a facut previziuni pesimiste privind evolutia anumitor sectoare ale economiei SUA, precum si ale companiei Berkshire. El a aratat ca eforturile masive ale guvernului federal de stimulare a economiei ar putea da rezultare, dar cu un posibil cost al accelerarii inflatiei.

Saptamana trecuta, autoritatile de reglementare din SUA au anuntat trei noi falimente bancare, dintre care Silverton, din Atlanta, institutie bancara cu active de 4,1 mld. euro si depozite de 3,3 mld. euro, este cel mai grav caz din 2009.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite