România înregistrează cel mai mare consum individual de pâine din UE, dar şi cel mai mic preţ pe acest produs, fiind cu 47% mai ieftină faţă de media europeană, potrivit datelor Eurostat. România exportă produse de panificaţie în Europa, dar şi în afara continentului, inclusiv cozonaci şi produse congelate.
Pâinea albă este preferata românilor, astfel că 38% dintre consumatori declară că o consumă zilnic, potrivit unui studiu realizat de Reveal Marketing Research despre obiceiurile de consum ale românilor privind produsele de panificaţie. Ca sortimente, 37% dintre respondenţi spun că pâinea feliată sau ambalată se află zilnic pe masă, urmată de franzelă menţionată de către 33%. “Vedem că românii se arată mari consumatori ai produselor de panificaţie, dar preferă să le cumpere, nu să le prepare singuri. Astfel că 70% dintre respondenţi le achiziţionează din magazinele fizice, în special pâinea feliată/ ambalată (88%), covrigii (85%), franzela (80%) şi chiflele (78%). Deşi comenzile online au luat cu asalt industria alimentară în ultimul an, atunci când vine vorba despre produse de panificaţie, doar 3% aleg această variantă”, se mai arată în studiu.
Pentru că în ultimul an obiceiurile de consum s-au schimbat considerabil şi s-a observat tendinţa oamenilor de a prepara pâine sau alte produse de panificaţie în casă, studiul a investigat dacă aceste modificări se reflectă şi în comportamentul românilor. “36% dintre respondenţi au spus că în ultimele 12 luni au preparat pâine sau alte produse similare în propria bucătărie, în timp ce 48% declară că şi-au păstrat aceleaşi obiceiuri, preferând să le cumpere, nu să le pregătească singuri. Apoi, există un segment al celor care au intenţionat să înceapă această activitate, dar au renunţat, deoarece li s-a părut dificil (16%)”, se mai arată în studiu.
Cu ocazia sărbătorilor de Paşte, jumătate dintre români intenţionează să prepare cozonacii în propriile bucătării, nu să îi cumpere din magazine. “Deşi în general pâinea este achiziţionată din magazin, totuşi, atunci când vine vorba despre cozonaci, cei mai mulţi dintre români (42%) păstrează tradiţiile şi îi prepară acasă. Pentru că aproape jumătate dintre respondenţi (47%) afirmă că obişnuiesc să consume cozonac doar cu ocazia sărbătorilor, atunci efortul de a pregăti o reţetă complexă pare mai mic. Chiar şi cu ocazia sărbătorilor de Paşte din 2021, cei mai mulţi (48%) declară că vor coace cozonacul în cuptoarele de acasă, în timp ce 37% preferă să-l achiziţioneze dintr-un magazin”, se mai arată în studiu.



