Conform studiului, civilizaţia modernă se va prăbuşi peste câteva decade din cauza instabilităţii economice în creştere şi a presiunii uriaşe exercitate asupra resurselor limitate ale planetei.
Autorii raportului au constatat că lucrurile vor degenera foarte rapid, chiar şi în cazul în care sunt luate în considerare cele mai conservatoare estimări.
Raportul face trimitere la prăbuşirile din trecut ale unor civilizaţii dominante foarte sofisticate - aşa cum a fost, spre exemplu, civilizaţia romană. Expertul în matematică aplicată Safa Motesharri explică faptul că ”procesul de ridicare şi prăbuşire reprezintă de fapt un ciclu recurent în istorie”, scrie evz.ro.
Studiul a fost realizat de o echipă formată din matematicieni, sociologi, istorici şi economişti, și a fost finanțat de Centrul Spaţial Goddard al NASA.
Safa Motesharri a trecut în revistă factorii care pot conduce la prăbuşirea civilizaţiei, de la creşterea populaţiei planetei până la schimbările climatice, şi a descoperit că atunci când aceşti factori converg, societatea modernă se poate prăbuşi din cauza ”penuriei de resurse” şi a ”stratificării economice a societăţii în elite şi mase.”
În raport se precizează însă că acest scenariu al colapsului social este încă evitabil, iar oamenii de ştiinţă lansează un apel la adresa elitelor economice şi politice ale lumii, cerându-le să restabilească echilibrul economic.
”Colapsul poate fi evitat iar populaţia poate ajunge la un echilibru dacă rata de consum a resurselor naturale pe cap de locuitor este redusă la un nivel sustenabil şi dacă aceste resurse vor fi distribuite în societate într-un mod cât mai echitabil”, arataă autorii acestui studiu.


