'Producția intensivă de carne nu înseamnă numai suferința unor animale. Acest lucru distruge mediul înconjurător și 'înghite' o cantitate mare din materiile noastre prime pe care le importăm din sud pentru a hrăni aceste animale', a afirmat într-un comunicat Barbara Unmüssig, președinta Fundației 'Heinrich Böll', un ONG apropiat Verzilor germani care a ajutat la publicarea acestui raport, informează AFP.
Potrivit raportului elaborat de Friends of the Earth, circa 15.500 de litri de apă sunt necesari pentru producerea unui kilogram de carne de vită. Cu aceeași cantitate de apă, se pot produce 12 kilograme de grâu sau 118 kilograme de morcovi, afirmă ONG-ul.





